Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, numărul unu mondial, a precizat vineri că va oferi suma de un milion de euro pentru autorităţile din ţara sa natală angrenate în lupta cu pandemia de coronavirus, scrie Reuters.

Cu aceşti bani vor fi achiziţionate ventilatoare şi alte echipamente medicale necesare într-o astfel de situaţie.

''Vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de tot personalul medical din întreaga lume şi din Serbia mea natală pentru ajutorarea tuturor celor infectaţi cu coronavirus. Din păcate, tot mai mulţi oameni se infectează în fiecare zi. Eu şi soţia mea Jelena pregătim un plan cum putem ajuta cel mai bine persoanele aflate în nevoie. Donaţia noastră este de un milion de euro pentru achiziţionarea de ventilatoare şi alte echipamente medicale. Situaţia este foarte imprevizibilă. Există multă teamă, panică şi multă suferinţă. Familia mea şi cu mine încercăm să rămânem la fel de optimişti şi cu un spirit puternic, în lupta cu acest virus perfid", a declarat Djokovic.

Aşa cum se ştie, spaniolul Rafael Nadal a cerut sportivilor din ţara sa să ajute la strângerea a 11 milioane de euro pentru a ajuta la combaterea pandemiei în Spania, iar elveţianul Roger Federer a oferit un milion de franci elveţieni pentru susţinerea familiilor vulnerabile din Ţara Cantoanelor.

Serbia a anunţat până acum că 460 de persoane au fost contaminate cu Covid-19, dintre care 7 au decedat. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.