Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 275.000 de dolari, după ce a trecut de chinezoaica Saisai Zheng, a patra favorită, cu 6-4, 6-2.

Ţig (25 ani, 105 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 40 de minute, la capătul unui meci cu multe greşeli de ambele părţi. Românca a comis 7 duble greşeli în această partidă, în care Zheng (26 ani, 36 WTA) a beneficiat de 12 mingi de break, însă nu a fructificat decât 2.

Ţig, finalistă anul trecut la Bucureşti, a fost condusă în primul set cu 3-1 şi 4-2, dar a reuşit să se impună cu 6-4, după patru ghemuri consecutive. În actul secund, Ţig a condus cu 2-0, a fost egalată, 2-2, dar a reuşit apoi o nouă serie de patru ghemuri, învingând cu 6-2.

Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 11.600 dolari şi 110 puncte WTA.

Adversara româncei din penultimul ac va fi poloneza Magda Linette (28 ani, 42 WTA), a cincea favorită, sau chinezoaica Xiyu Wang (18 ani, 134 WTA).

''A trebuit să ne adaptăm la condiţiile dificile de joc. Din fericire am avut ocazia să mă antrenez înaintea sezonului în condiţii de vânt, aşa că m-am simţit ceva mai pregătită'', a declarat Ţig după meci.

Românca a comentat şi revenirea sa în top 100 mondial după acest turneu: ''Sunt foarte fericită că revin în top 100, la doar câteva luni după ce am revenit în urma naşterii fetiţei mele, mă bucur să împart această bucurie cu soţul şi antrenorul meu (Răzvan Sabău, n. red.)''.AGERPRES (A, AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.