Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O nouă ediţie a "Asia Fest" va avea loc, de vineri până duminică, în Parcul Naţional din Bucureşti, iar organizatorii au pregătit spectacole, filme, ateliere şi expoziţii.

Vizitatorii se vor putea bucura şi de produse din bucătăria tradiţională asiatică.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, miercuri, AGERPRES, în prima zi a festivalului sunt programate un atelier-spectacol de îmbrăcare a kimono-ului susţinut de Laura Karaman, singurul designer din România de astfel de articole, un fashion show indo-european prezentat de designerul Hema Divakaran, o demonstraţie introductivă în lumea cricket-ului adusă de Andrew Begg de la federaţia română în domeniu, urmate de proiecţia filmului chinez de animaţie "White Snake".

Sâmbătă vor avea loc demonstraţii de taekwondo şi aikido, un concurs de Cosplay, recitaluri de muzică K-pop, turcească, indiană şi tobe japoneze, dansuri şi prezentări, live cooking cu chef John Menumorut. De asemenea, este programat un concert al unuia dintre cei mai talentaţi chitarişti şi compozitori de muzică blues şi rock din Turcia, Fetiblue. Totodată, va fi proiectată animaţia japoneză "Belle", în regia lui Mamoru Hosoda, primul anime distribuit în cinematografele din România.

Ultima zi de festival aduce pe scena "Asia Fest" o prezentare a costumelor tradiţionale ale continentului, parada Cosplay şi un concurs de K-Pop, momente de muzică şi dansuri tradiţionale şi contemporane indiene, orientale şi afgane, un fragment din spectacolul de teatru-dans "Drumul Mătăsii", spectacolul de dans tradiţional din Sri Lanka "Shrithale" şi proiecţia comediei fantastice indiene "Phillauri" în regia lui Anshai Lal.

Spaţiul de ateliere reuneşte sesiuni de caligrafie arabă, tatuaje cu henna, demonstraţii de îmbrăcare a kimono-urilor japoneze şi de ceremonie a ceaiului, pictură pe evantaie şi lampioane, sesiuni foto în costume tradiţionale coreene şi multe altele. Un atelier în premieră la "Asia Fest" este cel inspirat de Festivalul Tanabata, un eveniment ce a apărut din anul 755 în Japonia, iar participanţii îşi vor putea scrie dorinţele pe bucăţele de hârtie numite tanzaku, ce vor fi apoi agăţate, alături de alte decoraţiuni, în copaci.

În zona de food, gurmanzii vor putea degusta mâncăruri tradiţionale, dar şi experimente gastronomice exclusiviste din India, Turcia, Coreea de Sud, China şi Japonia: kimtchi, Dak Galbi, baclavalele şi cataiful turcesc, dulciuri tradiţionale siriene şi libaneze, ramen şi bento japonez, îngheţată thailandeză, tikka masala şi curry indian, bubble tea, deserturi mochi gourmet.

Cei interesaţi vor putea cumpăra condimente, sosuri, ceaiuri şi alte ingrediente pentru acasă, alături de cosmetice coreene, haine, manga, cărţi, decoraţiuni şi bijuterii de inspiraţie asiatică.

Pe toată durata evenimentului, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de fotografie ce surprinde frumuseţea palatelor imperiale şi a grădinilor din China, pusă la dispoziţie de către Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti.

Programul complet al festivalului va fi disponibil pe https://asiafest.eu/.

Cea de-a IX-a ediţie a "Asia Fest" este un proiect cofinanţat de Primăria Sectorului 2. La ceremonia de deschidere vor participa, alături de primarul Radu Mihaiu, Han Chunlin, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Md Daud Ali, ambasadorul Republicii Bangladesh în România, Kim Jong Myung, prim secretar al Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti, şi Dao Vibulpanich, ambasadorul Regatului Thailandei în România. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: Asia Fest/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.