Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cetăţenii care vor să îşi măsoare nivelul de educaţie cybersecurity îşi pot testa 'rezistenţa' la fraude cibernetice pe site-ul sigurantaonline.ro, platformă ce nu colectează date cu caracter personal, în cadrul campaniei #SiguranţaOnline, lansată de Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor.

Campania #SiguranţaOnline a debutat în luna Europeană a Securităţii Cibernetice cu un experiment online. Prin intermediul campaniei, au fost postate mai multe bannere de test cu mesaje de tip phishing pe diferite site-uri pentru a testa uşurinţa cu care oamenii dau click pe un banner în momentul în care li se propune un câştig sigur.

"Astfel, în 6 zile de campanie, peste 6.700 de persoane au dat click pe un banner care le promitea un câştig sigur (55%), câştigarea unor aparate de folosinţă îndelungată (38%), investiţii sigure (5%) sau o vacanţă de vis (2%)", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit studiului, majoritatea celor care au dat click sunt bărbaţi cu vârsta între 35-54 ani. După accesarea banner-ului de test, cetăţenii au fost redirecţionaţi către sigurantaonline.ro unde au fost invitaţi să completeze un quiz prin care să aprofundeze mai multe sfaturi despre cum să se protejeze online.

"Începând de azi, acest quiz online poate fi completat de către toţi cei care vor să îşi măsoare nivelul de educaţie cybersecurity. Datele introduse de utilizatori nu trebuie sa fie reale, iar site-ul nu colectează date cu caracter personal", precizează IGPR.

Quiz-ul a fost dezvoltat special pentru campania #sigurantaonline şi oferă utilizatorilor atât posibilitatea să îşi testeze rezistenţa la fraudele online cât şi să afle informaţii utile navigării în siguranţă pe Internet.

Pe parcursul quiz-ului, participanţii se confruntă cu mostre de atacuri tip phishing şi smishing inspirate din diferite incidente întâlnite în online. Pentru fiecare întrebare utilizatorul primeşte indicii clare despre cum să recunoască o tentativă de fraudă, cum să evite să devină victimă a infractorilor cibernetici şi cum trebuie să procedeze dacă a fost fraudat online.

Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) au lansat campania #SiguranţaOnline pentru informarea cetăţenilor în vederea protejării împotriva fraudelor online prin accesarea platformei sigurantaonline.ro.

"Campania de educaţie digitală a cetăţenilor este menită să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca românii să devină victimele atacurilor cibernetice. România se clasează în topul ţărilor europene cu cele mai bune şi rapide conexiuni de internet potrivit rapoartelor privind Indicele Economiei şi Societăţii Digitale (DESI), dar cu un nivel scăzut al educaţiei digitale", informează IGPR.

Sursa citată arată că 49% dintre locuinţele din România sunt abonate la servicii de bandă largă de foarte mare viteză, România situându-se astfel pe locul 5 în UE. Cu toate acestea, mai puţin de o treime dintre cetăţeni au competenţe digitale cel puţin elementare.

Potrivit statisticilor DNSC, 90% din atacurile cibernetice sunt îndreptate asupra utilizatorului obişnuit. Factorul predominant ce facilitează aceste atacuri este eroarea umană, lipsa informaţiei sau a pregătirii adecvate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.