Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost prezent marţi la ceremonia militară şi religioasă prin care a fost marcată încheierea operaţiunilor majore de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial de pe Caraiman.

"Am primit, în 2016, o misiune de onoare, aceea de a restaura şi reintroduce în circuitul valorilor naţionale acest monument înnobilat de istoria neamului. Şi iată dovada că militarii au reuşit să se ridice la înălţimea misiunii primite şi să putem fi astăzi, din nou, mândri de Monumentul Eroilor de pe Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Nu a fost o misiune uşoară, nu a fost la îndemâna oricui, dar prin multă muncă, prin profesionalism şi dăruire, lucrările au fost finalizate cu succes", a afirmat ministrul Nicolae Ciucă în discursul susţinut în cadrul ceremoniei, conform MApN.

 



Desfăşurată în prezenţa ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, a şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, şi a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, ceremonia a inclus depunerea de coroane de flori în memoria eroilor căzuţi şi vizitarea spaţiului expoziţional amenajat în incinta monumentului.

În perioada 2016 - 2021, Ministerul Apărării Naţionale, prin Secretariatul General şi Direcţia domenii şi infrastructuri, a implementat proiectul "Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor Crucea Caraiman/Monumentul Eroilor de pe Vârful Caraiman)".

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Scopul general al proiectului a fost promovarea istoriei şi identităţii naţionale prin conservarea, protejarea şi valorificarea unui monument cultural şi istoric de referinţă pentru România - Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial.

De asemenea, conform MApN, obiectivele specifice au vizat, pe de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul acestuia şi, pe de altă parte, creşterea numărului de vizitatori la monument cu minim 6% în primul an după finalizarea lucrărilor.

Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie - noiembrie 2019) şi 5 luni în anul 2020 (iulie - noiembrie 2020).

"Având în vedere condiţiile meteorologice specifice amplasamentului monumentului situat la 2.291 m altitudine, anul 2021 a fost rezervat analizării comportamentului lucrărilor de restaurare şi remedierii deficienţelor apărute pe timpul iernii asupra acestora", a precizat MApN.

În prezent, se desfăşoară activităţi specifice recepţiei la finalizarea lucrărilor şi sunt executate intervenţii de detaliu conform solicitărilor comisiei de recepţie. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.