Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Două porţiuni de drum au fost blocate de aluviuni şi mai multe gospodării au fost inundate în urma ploilor abundente şi a vijeliilor care au afectat, în noaptea de miercuri spre joi, localităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud situate la poalele Munţilor Rodnei, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Populaţia din aceste localităţi a primit avertizări de tip cod roşu prin sistemul RO-ALERT, iar în zonă a căzut grindină de mari dimensiuni.

În comuna Şanţ, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a intervenit cu un buldoexcavator pentru degajarea DN 17D, care a fost blocat pe o distanţă de aproximativ 200 de metri, pe raza localităţii Valea Mare.

De asemenea, în sprijinul autorităţilor locale au fost alocate două echipaje de pompieri de la Năsăud, cu motopompe, pentru scoaterea apei din gospodării.

În comuna Măgura Ilvei, s-a intervenit pentru degajarea drumului judeţean, blocat pe o distanţă de circa 100 de metri.

Au mai existat intervenţii punctuale în oraşul Sângeorz-Băi şi în comuna Rodna, pentru evacuarea apei din curţi şi gospodării. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.