Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 10.000 de turişti, cu aproximativ 4.000 de autovehicule, au vizitat zilnic, la finalul săptămânii trecute, plajele sălbatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), au anunţat luni, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Administraţiei RBDD.

Administraţia RBDD a amintit că în aceste zone sunt specii care trebuie protejate.

Cei mai mulţi turişti, peste 8.000, cu 3.000 de maşini, zilnic, au fost observaţi pe plaja de la Vadu, iar cei mai puţini, 320 de turişti cu 150 de maşini, au fost văzuţi pe plaja Midia.

"Din păcate, mulţi dintre aceştia nu au respectat regulile de acces într-o arie protejată. Astfel, sute de turişti au călcat cu maşinile şi rulotele vegetaţia existentă în habitatele de interes comunitar şi au campat pe plajă. Pentru aceste fapte, inspectorii ecologi au dat avertismente şi au aplicat amenzi", se arată în anunţul Administraţiei RBDD.

Sursa menţionată nu specifică însă cuantumul şi numărul sancţiunilor aplicate, dar aminteşte că zonele costiere naturale Vadu şi Corbu fac parte din RBDD şi au statut de "Site Natura 2000", incluzând habitate şi specii de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european şi mondial.

"Pentru protejarea acestor zone pe termen lung, vizitatorii trebuie să înţeleagă că este nevoie de un comportament responsabil faţă de natură, respectând regulile de vizitare", se mai arată în anunţul Administraţiei RBDD.

Potrivit aceleiaşi surse, pe plaja de la Corbu, la finalul săptămânii trecute au fost observaţi, zilnic, 1.700 de turişti cu 480 de autovehicule.

Plajele sălbatice din RBDD constituie una dintre cele mai importante atracţii pentru turişti, datorită lipsei facilităţilor moderne, însă activitatea de campare în zonele respective a fost criticată sau acceptată de conducerile Administraţiei Rezervaţiei, în funcţie de opinia fiecărui guvernator. Astfel, dacă unii conducători ai instituţiei din subordinea Ministerului Mediului au preferat să nu aplice sancţiuni în contextul în care nu le oferă o alternativă celor care vor să se bucure de natură, alţi guvernatori au preferat să facă acţiuni ample de control.

Actualul guvernator al Rezervaţiei, Ion Munteanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în şedinţa Consiliului ştiinţific care va avea loc luna viitoare va supune dezbaterii Regulamentul activităţilor pe plajele sălbatice din RBDD. AGERPRES/(AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.