Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ursul rănit sâmbătă seara în accidentul rutier de la Praid a fost tranchilizat şi apoi împuşcat.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv "Târnava Mare" a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.

Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.

Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa, după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc.

Ursul a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.