Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara a crescut capacitatea de internare a pacienţilor pediatrici cu COVID-19, ca urmare a creşterii numărului de copii infectaţi cu SARS-CoV-2 în ultimele zile, între care trei sugari au fost evaluaţi în noaptea de miercuri spre joi.

Directorul medical al spitalului, dr. Diana Manolescu, a declarat, joi, că urmare a acestei situaţii, unitatea medicală extinde zona roşie destinată Pediatriei.

"Ultimele zile au adus o creştere accentuată a numărului de cazuri de copii infectaţi cu coronavirus. Azi-noapte au fost aduşi trei sugari pozitivi COVID-19, care au fost evaluaţi. Din fericire, nu a fost necesară internarea acestora. Având în vedere însă statisticile oficiale, în care zilnic sunt raportaţi peste 200 de copii depistaţi cu SARS-CoV-2, am decis să realizăm o primă reorganizare a numărului de paturi destinate pediatriei. Acum, de exemplu, avem sugari internaţi cu o formă moderată de boală şi care necesita tratament de specialitate în spital. Dacă numărul celor care se adresează spitalului nostru va creşte, ne vom adapta şi vom face o nouă reorganizare, alocând mai multe paturi pentru copii", spune dr. Diana Manolescu.

Începând de vineri, sunt alocate încă cinci paturi pentru copiii COVID-19 pozitiv care necesită internare în spital. Prin această reorganizare, în unitatea sanitară vor fi disponibile, în total, 10 paturi pentru pacienţii pediatrici.

Se suplimentează, totodată, cu 10 unităţi şi numărul de paturi destinate însoţitorilor copiilor.

Toate paturile din secţia roşie de Pediatrie sunt dotate cu instalaţii de oxigen suplimentar.

În prezent, zona roşie a Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara include 100 de paturi pentru adulţi, în secţiile de Pneumologie şi Boli Infecţioase şi 10 paturi de copii, în secţia de Boli Infecţioase. Secţia de Terapie Intensivă are disponibile 12 paturi destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.