Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 145.981 de persoane s-au programat, de sămbătă până duminică, la ora 13,00, pentru vaccinare anti-COVID în noile cabinete care se vor deschide de luni şi în care imunizarea se face cu serul produs de compania Pfizer/BioNTech, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Potrivit CNCAV, mai sunt locuri disponibile pentru programare la vaccinare în judeţele Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea.

Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

CNCAV preciza vineri că 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile în aceste cabinete, capacitatea fiecăruia fiind de 60 de persoane pe zi. Se pot programa persoanele vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Încă 214.110 doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi livrate luni în România

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.