Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bloc operator complet nou în valoare de aproape 11 milioane de lei, realizat conform standardelor europene, a fost dat în folosinţă la Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul primar nefrolog Ionuţ Nistor, a declarat că blocul operator este realizat şi dotat la standarde europene, în cadrul său fiind patru săli de operaţie. Două dintre acestea sunt pentru intervenţii endoscopice, alte două pentru operaţiile de transplant renal şi chirurgie.

Noul bloc operator beneficiază de o instalaţie de climatizare modernă, spaţii pre-operatorii şi post-operatorii pentru pacienţi, spaţii de pregătire a instrumentarului medical, iar accesul se realizează prin filtre specifice, automatizate, concepute special pentru sectorul medical.

 

Sursa foto: Spitalul Dr.C.I.Parhon



"Spaţiul este unul complet nou, nu este doar o îmbunătăţire sau modernizare a fostului bloc operator, este un spaţiu în care s-au construit de la zero cele patru săli. Fiind nou creat, am putut să îl compartimentăm din perspectiva siguranţei circuitelor şi pacientului. Pe lângă cele patru săli, există şi trei spaţii de evaluare pre-operatorie şi două spaţii post-operatorii. De asemenea, partea de sterilizare este gândită în aşa fel încât să nu existe intersectări de circuite, este dedicată doar blocului operator", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic "Dr. C.I. Parhon".

Potrivit acestuia, investiţia este în valoare de 10,8 milioane de lei şi a fost asigurată din bugetul Primăriei Iaşi. Din suma totală aproximativ 5,6 milioane de lei au reprezentat investiţia în blocul operator, urmând ca până la finalul acestui an să fie renovată complet şi Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, iar Compartimentul de Transplant Renal va fi dat în folosinţă în primele zile ale lunii februarie.

"Cele trei structuri medicale reprezintă inima spitalului, este important ca acestea să fie amenajate şi dotate corespunzător. Datorită modului în care este realizat şi amplasat, noul bloc operator este un spaţiu care asigură siguranţă suplimentară din punct de vedere epidemiologic, condiţii îmbunătăţite de muncă pentru personalul medical, creşte siguranţa actului chirurgical şi medical precum şi gradul de satisfacţie al pacienţilor", a declarat managerul Spitalului "Dr. C.I. Parhon", Bogdan Cojocaru.

 

Sursa foto: Spitalul Dr.C.I.Parhon



În timpul lucrărilor, activitatea medicală a continuat fără întrerupere, acest lucru fiind posibil datorită faptului că blocul operator nou este amplasat într-un alt corp de clădire. Deja au fost realizate primele intervenţii chirurgicale din patologia urologică, iar medicii spun că diferenţele dintre noul bloc operator şi cel anterior sunt foarte mari. În fostul bloc operator ultimele investiţii majore au fost realizate în anul 2005.

"La începutul acestui an am început să operăm în noul bloc operator, a fost ca un cadou de sărbători, ne bucurăm foarte mult, mai ales că este realizat conform ultimelor standarde. La celălalt bloc operator au mai fost făcute îmbunătăţiri, însă acum totul a fost construit conform standardelor anului 2020, întrunind toate rigorile necesare. Perioada aceasta de sărbători a permis transferul fluid între cele două spaţii, activitatea chirurgicală nu a fost întreruptă, am funcţionat continuu. Sperăm ca în noul an să putem opera mai mult", a explicat dr. Adelina Miron, medic primar urolog şi coordonator al Blocului Operator. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.