Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cristian Niculescu Ţâgârlaş şi Călin Bota deschid listele PNL Maramureş la Senat, respectiv Camera Deputaţilor, pentru alegerile parlamentare, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Astfel, arată sursa citată, la Senat, lista începe cu vicepreşedintele PNL Maramureş, Cristian Niculescu Ţâgârlaş şi continuă cu primarul comunei Ruscova, Ioan Turcsin.

La Camera Deputaţilor, pe primele patru poziţii se află preşedintele PNL Baia Mare, Călin Bota, urmat de Florin Alexe (deputat PNL 2012 - 2016 ), primarul din Dumbrăviţa, Felician Ciceu şi preşedinta organizaţiei PNL Sighetu Marmaţiei, Daniela Oniţa Ivaşcu.

"Lista votată de către conducerea PNL Maramureş este alcătuită din profesionişti, din oameni cu experienţă în administraţia locală, centrală şi în legislativ, oameni care vor reprezenta cu succes interesele maramureşenilor. Cu această echipă liberală în Parlament, Maramureşul va avea sprijinul necesar pentru susţinerea şi adoptarea unor proiecte de legi care vor ajuta la dezvoltarea judeţului. Sunt convins că maramureşenii vor da votul lor în 6 decembrie pentru echipa PNL, pentru că am dovedit la ultimele alegeri că avem soluţii şi oameni profesionişti şi dedicaţi care să le implementeze", a declarat preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan.

Lista candidaţilor PNL Maramureş la alegerile parlamentare urmează să fie validată în structurile de conducere ale partidului la nivel naţional, data pentru depunerea oficială a candidaturilor fiind 22 octombrie, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.