Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grecia a extrădat în Statele Unite un expert rus în informatică şi criptomonede condamnat pentru spălare de bani în Franţa, la câteva ore după eliberarea sa din închisoare, a anunţat vineri avocata sa, notează AFP.

Alexander Vinnik "a fost urcat la bordul unui avion privat cu destinaţia Statele Unite" fără a avea permisiunea să solicite azil în Grecia, a declarat avocata sa, Zoe Konstantopoulou.

Vinnik, 43 de ani, a fost predat Greciei de autorităţile franceze joi după-amiază, la doar câteva săptămâni după condamnarea sa definitivă la Paris la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani de către Curtea de Casaţie, cea mai înaltă autoritate judiciară franceză, a precizat în Franţa o sursă apropiată cazului.

Tată a doi copii, Alexander Vinnik a stat doi ani în închisoare în Franţa, după ce a fost extrădat de Grecia. El fusese arestat în iulie 2017 într-o staţiune din Halkidiki (nord), iar Grecia a hotărât să-l predea Franţei, în timp ce Rusia şi Statele Unite solicitau extrădarea lui.

Ajuns în Statele Unite, el a fost prezentat vineri unui judecător federal din San Francisco, a anunţat într-un comunicat Departamentul american de Justiţie.

El este vizat de 21 de capete de acuzare, printre care furt de identitate, complicitate la trafic de droguri şi spălare de bani.

Procurorii îl acuză pe Alexander Vinnik "că a administrat BTC-e, o platformă criminală de schimb de criptomonede care a spălat peste patru miliarde de dolari venituri din infracţiuni".

Acest instrument a "facilitat tranzacţii pentru infractori cibernetici din întreaga lume", "permiţând utilizatorilor săi să facă schimb de bitcoin cu un nivel ridicat de anonimat", a precizat justiţia americană.

În Rusia, în schimb, este acuzat doar de fraudă pentru o sumă de 9.500 de euro.

Rusia este "indignată de acţiunile neprietenoase ale Greciei care, sub presiunea Statelor Unite", l-a extrădat pe Alexander Vinnik către "justiţia punitivă americană", a reacţionat vineri seară Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

"În pofida unei cereri oficiale din partea Ambasadei Rusiei la Atena, niciun angajat consular, nici avocata şi interpretul său nu au avut voie să-l vadă", se arată în comunicat.

"Diplomaţii ruşi vor face tot posibilul pentru a-i apăra drepturile şi interesele legitime", a subliniat documentul, citat de AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.edition.cnn.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.