Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oraşul Sloviansk din estul Ucrainei a fost duminică ţinta unor bombardamente puternice cu lansatoare de rachete, bombardamente în timpul cărora au fost ucise şi rănite numeroase persoane, a anunţat primarul acestui oraş, Vadim Leah, informează Reuters.

"Au fost 15 atacuri. Mulţi morţi şi răniţi", a scris Leah pe Telegram. El a subliniat că această serie de bombardamente a fost cea mai puternică dintre cele care au vizat în ultimul timp oraşul Sloviansk.

Tatiana Ignatcenko, o purtătoare de cuvânt a administraţiei regionale Doneţk de care aparţine Sloviansk, a precizat pentru mass-media ucraineană Suspilne că aceste atacuri s-au soldat cu "şase morţi şi 15 răniţi" şi a reiterat apelul autorităţilor către locuitori ca aceştia să părăsească regiunea, în condiţiile în care linia frontului este deja la numai câţiva kilometri de Sloviansk.

Potrivit mass-media ucrainene, una dintre pieţele din oraş a fost de asemenea incendiată de aceste bombardamente.

Mai la sud, oraşul Kramatorsk, centrul administrativ al Donbasului controlat de ucraineni, a fost lovit pentru a doua zi consecutiv de rachete Smerci, potrivit primarului oraşului, Oleksandr Goncearenko. Aceste atacuri, care au lovit un cartier rezidenţial şi un hotel în care nu se afla nimeni, nu s-au soldat cu victime, a precizat el.

Duminică, Rusia a declarat că a cucerit oraşul Lisiciansk, din estul Ucrainei, şi întreaga regiune Lugansk. Ocuparea oraşului Lisiciansk ar permite armatei ruse să avanseze spre Sloviansk şi Kramatorsk, două mari oraşe din regiunea industrială Donbas, pe care Moscova încearcă să o cucerească.

Rusia s-a concentrat pe alungarea forţelor ucrainene din regiunile Lugansk şi Doneţk din Donbas, unde separatişti susţinuţi de Moscova luptă împotriva Kievului de la prima intervenţie militară a Rusiei în Ucraina, în 2014.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.