Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să adopte orice fel de măsuri pentru a proteja Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evitând să dea un răspuns direct marţi seara la întrebarea dacă şeful statului rus ar putea să dea ordin de a se trage asupra navelor NATO, în contextul recentului incident cu un distrugător britanic în apele din apropierea Crimeii, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.

"Haideţi să nu vorbim despre astfel de scenarii", a spus Peskov la postul public de televiziune Rossia-24, explicând că "uneori cuvintele se pot materializa", astfel că "nici nu ar trebui să ne gândim sau să vorbim despre aşa ceva".

"Dar ruşii ar trebui să ştie un lucru: preşedintele nostru este întotdeauna gata să facă totul pentru a ne proteja ţara, dacă este necesar", a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Autorităţile ruse, a spus el, înţeleg de ce britanicii au întreprins incidentul cu distrugătorul HMS Defender în largul coastei Crimeii. "Aceasta a fost o provocare planificată şi deliberată", consideră secretarul de presă al preşedintelui rus.

Ministerul rus al Apărării a comunicat la 23 iunie că distrugătorul HMS Defender a intrat în apele teritoriale ale Rusiei în apropierea Capului Fiolent, situat în partea de sud a peninsulei Crimeea, iar o navă de patrulare şi un avion Su-24 au deschis foc de avertisment de-a lungul rutei vasului de război britanic pentru a-l face să părăsească apele ruseşti.

Ministerul Apărării de la Moscova a calificat acţiunile echipajului distrugătorului drept o încălcare grosolană a Convenţiei ONU privind dreptul mării.

Partea britanică a susţinut că nava efectua o "trecere nevinovată prin apele teritoriale ale Ucrainei". Potrivit versiunii sale, militarii ruşi nu au deschis focul în direcţia distrugătorului, ci "efectuau exerciţii de antrenament" în zonă, notează TASS. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:  

 

VIDEO Rusia lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

 

După incidentul cu distrugătorul britanic, Rusia a transferat trei avioane de patrulare maritimă Tu-142 în sudul ţării (presă)

 

Incident în Marea Neagră: Moscova 'protestează ferm' pe lângă ambasadoarea britanică

 

Incident în Marea Neagră: Distrugătorul britanic traversa apele teritoriale ucrainene, insistă Boris Johnson

 

Marea Britanie minimalizează incidentul cu Rusia implicând un distrugător în Marea Neagră

 

Marea Britanie a negat că un distrugător al ei a fost somat să părăsească apele ruseşti în Marea Neagră  

 

Rusia cere SUA şi aliaţilor lor să renunţe la exerciţiile Sea Breeze în Marea Neagră 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.