Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că într-o lună ar putea fi disponibil un vaccin împotriva COVID-19, o accelerare a propriilor predicţii deja surprinzător de optimiste, dar a adăugat că pandemia ar putea continua la rândul său, relatează AFP.

"Suntem aproape de un vaccin", a declarat el în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri organizată într-o primărie, cu alegători din Pennsylvania, difuzată la ABC News.

"Suntem la distanţă de câteva săptămână până îl vom avea. Ar putea fi trei sau patru săptămâni", a anunţat el.

Câteva ore mai devreme, într-un interviu pentru Fox News, Trump a spus că un vaccin ar putea fi disponibil în "patru săptămâni, sau ar putea fi opt săptămâni".

Democraţii s-au declarat îngrijoraţi de presiunea politică a lui Donald Trump asupra autorităţilor sanitare guvernamentale şi asupra oamenilor de ştiinţă pentru a accelera aprobarea unui vaccin, la timp pentru a inversa tendinţa privind intenţiile de vot în sondaje înaintea scrutinului prezidenţial de la 3 noiembrie, unde se va confrunta cu Joe Biden.

Potrivit unor experţi, inclusiv directorul Institutului american de boli infecţioase, Anthony Fauci, omologarea unui vaccin ar trebui cel mai probabil să aibă loc la sfârşitul anului.

Întrebat la ABC News despre motivele care l-au determinat să minimalizeze gravitatea pandemiei de coronavirus, care a făcut până acum aproape 200.000 de decese în SUA, Trump a dezminţit asta. "Nu am minimalizat-o. În realitate, în privinţa multor lucruri, i-am exagerat importanţa în ceea ce priveşte acţiunile derulate", a spus el.

Însă Trump i-a declarat el însuşi deschis jurnalistului Bob Woodward, în timpul unor interviuri înregistrate pentru noua sa carte, 'Rage', apărută marţi, că a decis deliberat să 'minimalizeze' pandemia pentru a evita să îi îngrijoreze prea tare pe americani. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.