Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În Elveţia are loc cea mai mare mobilizare a armatei de după Al Doilea Război Mondial, transmite Reuters marţi. Mii de militari au fost trimişi în sprijinul personalului sanitar angajat în combaterea coronavirusului.

Au apărut şi probleme; sute de soldaţi şi ofiţeri au fost consemnaţi în cazărmi după ce au fost expuşi la pericolul de infectare. Dintre cei chemaţi sub arme pe 16 martie, peste 200 nu s-au prezentat şi ar putea fi inculpaţi în tribunale militare, a declarat generalul de brigadă Raymond Droz.

În total, 5.000 de militari, inclusiv membri ai batalioanelor medicale, au fost trimişi în misiuni de asistenţă pentru personalul civil. Armata a fost deosebit de activă în cantonul Ticino, de la frontiera cu Italia. Acolo s-au înregistrat şi cele mai multe cazuri de infectare din cele 22.000 confirmate în Elveţia şi 641 de decese.

Este în curs mobilizarea unor efective de până la 8.000 de membri, nu doar pentru servicii medicale, ci şi pentru închiderea frontierelor, asistenţă logistică şi de securitate pe perioada crizei.

Droz a precizat că în prezent sunt în carantină 728 de militari, dintre care 49 la izolare, iar testele au relevat 172 de cazuri de infectare, multe la o şcoală pentru recruţi din Ticino. Un singur soldat elveţian a fost depistat pozitiv în timpul serviciului activ de combatere a coronavirusului.

Au existat şi obiecţii la implicarea armatei; s-a spus că soldaţii n-au avut mare lucru de făcut şi au pierdut vremea în săli de aşteptare din spitale. Droz a declarat într-o conferinţă de presă că armata intenţionează să rezolve problema, menţinând doar efectivele necesare şi trimiţând restul militarilor acasă pentru odihnă şi recuperare.

Circa 240 de soldaţi nu au dat curs convocării prin mesaje text, a mai arătat generalul. ''Când totul se va clarifica - fiindcă în unele cazuri oamenii au scutiri - aceştia vor fi deferiţi justiţiei militare, apoi vor urma procesul judiciar normal'', a explicat el. Pedepsele aplicate de magistraţii militari pot fi inclusiv cu închisoarea.

Un politician local i-a numit ''trădători'' pe cei care nu s-au prezentat la încorporare, menţionează Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.