COD GALBEN: 29-11-2021 ora 10 Intre 29 noiembrie, ora 14 – 30 noiembrie, ora 03 se va semnala intensificări temporare ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 

București, 25 noiembrie 2021: AFI Europe România adaugă la activele companiei două terenuri în valoare de 12 milioane de euro, pentru primul proiect rezidențial al companiei destinat închirierii (Built to Rent).

 

Cele două terenuri au o suprafață aproximativă de 10.200 mp și se află pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu și Șoseaua Pipera, în partea de Nord a Bucureștiului, una dintre cele mai dinamice zone ale capitalei.

Terenurile achiziționate de la Impetum Investments, divizia de investiții a Impetum Group, în valoare de 12 milioane de Euro, au obținut toate autorizațiile de construire necesare pentru dezvoltarea unui număr de aproximativ 450 de apartamente dispuse în trei clădiri distincte.

AFI Europe România intenționează să dezvolte pe aceste terenuri achiziționate primul său proiect rezidențial destinat închirierii  (Built to Rent), segment pe care compania  îl dezvoltă deja în alte țări din regiune, sub brandul “AFI Home”.

"Această tranzacție este în deplină concordanță cu strategia noastră de a ne diversifica portofoliul în România, crescând componenta rezidențială. Avem o experiență bogată în dezvoltarea de proiecte rezidențiale la standarde moderne, atât aici, în România, cât și în alte țări europene (Republica Cehă, Polonia, Serbia și altele). După cum observăm, cererea de locuințe noi își păstrează un trend ascendent, temei puternic pentru a începe dezvoltarea unui nou segment de afacere. Suntem de părere că acest tip de concept rezidențial destinat închirierii (Built to Rent - BtR) va atrage tineri, persoanele dinamice și familiile care caută mai multă mobilitate și flexibilitate în procesul de selecție a unui apartament, alegând cu grijă proprietarul care poate să ofere, în același loc, acces la o serie de servicii și facilități atractive chiriașilor săi", a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe România și Cehia.

Despre AFI Europe România:

AFI Europe este una dintre cele mai importante companii de dezvoltare, management și investiții imobiliare, care operează în Europa Centrală și de Est. Compania își desfășoară activitatea în România din 2005.

Primul proiect dezvoltat în România este AFI COTROCENI, cel mai mare și dominant centru comercial din România și printre centrele comerciale de top din regiunea CEE. Mall-ul se întinde pe o suprafață închiriabilă (GLA) de aproape 90.000 mp și oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă de divertisment cu multiple opțiuni de agrement și o varietate de peste 300 de magazine cu branduri locale și internaționale, vizitate de peste 50.000 de clienți pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI PLOIESTI, primul și singurul centru comercial modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial oferă o suprafață totală închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, distribuită pe două etaje ocupate de 100 de mărci naționale și internaționale, inclusiv peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat în centrul comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI PARK, cel mai nou și mai avansat campus de business clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 mp de suprafață închiriabilă de birouri repartizate pe 5 clădiri moderne de birouri, ocupate de corporații multinaționale IT&C. Printre chiriașii multinaționali ai AFI Park se numără Microchip Technology, Electronic Arts, Cameron SUA, ORTEC Europa Centrală și de Est, FotoNation, Telus International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

Al doilea campus de birouri dezvoltat în România este AFI TECH PARK, 70.000 mp suprafață închiriabilă (GLA), un campus de business Clasa A situat în imediata apropiere a J.W. Hotelul Marriott și a Parlamentul României. Campusul de business va cuprinde 3 clădiri de birouri cu spații verzi ample într-o grădină centrală, proiectul fiind construit ca un campus hi-tech, pentru a răspunde nevoilor extinse ale companiilor IT&C din România, oferind un spațiu adecvat din punct de vedere al specificațiilor tehnice însoțit de opțiunile de extindere necesare. Prima fază a fost livrată în 2018, iar a doua va fi livrată în T3 2022.

În octombrie 2020, AFI Europe a inaugurat AFI Brașov, un proiect mixt în inima orașului Brașov, care include un centru comercial de 45.000 mp suprafață închiriabilă (GLA) și două clădiri de birouri (AFI Park Brasov) de 25.000 mp GLA - din care prima a fost livrata.

AFI City Bucurestii Noi, primul proiect rezidențial al companiei din România a fost dezvoltat pe terenul de 148.000 mp din Bucureștii Noi (sectorul 1, București). Prima fază care cuprinde 190 de apartamente și 228 de locuri de parcare supraterane a fost livrată în trimestrul II 2020. AFI City a primit certificarea Green Homes de la Romanian Green Building Council. Proiectul se bucură de conexiune imediată cu stația de metrou „Laminorului”, finisaje moderne, multiple facilități de retail și servicii în zonă și un loc de joacă propriu. O galerie comercială de 4.500 mp GLA este acum în curs de dezvoltare în incinta AFI City, pentru a deservi locatarii AFI City și  pe cei din împrejurimi cu toate facilitățile necesare (magazine, sală de sport, farmacie etc.). Aceasta va fi inaugurata in Q2 2022.

În 2020 portofoliul AFI Europe România s-a extins cu alte 4 proiecte de birouri (AFI PARK FLOREASCA, AFI LAKEVIEW, AFI VICTORIEI PLAZA, AFI PARK TIMISOARA) în cea mai mare tranzacție de birouri de pe piață, în valoare de 280 Mil Euro. Acest lucru a poziționat AFI Europe România ca unul dintre principalii proprietari de birouri din țară, gestionând 7 proiecte de birouri totalizand ~ 300.000 mp spații de birouri GLA și un total de ~ 170.000 mp spații comerciale GLA.

Toate spatiile comune (lobby, lifturi, coridoare, toalete) si spatiul verde exterior cladirii AFI Lakeview vor avea in curand un design nou, modern si adaptat la standardele impuse de noi in toate cladirile construite sau detinute.

Ca măsură complementară de siguranță și protecție pentru chiriași, vizitatori, clienți și parteneri de afaceri, în 2020 a fost instalat un sistem performant de purificare a aerului în toate clădirile AFI Europe România pentru a proteja de viruși și a oferi siguranta chiriasilor, vizitatorilor, clientilor si partenerilor de business. Toate cladirile de birouri sunt in curs de obtinere a certificarii WELL Health & Safety.

 

 

McCann PR

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.