Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

„Un spectacol de o prospețime și de o originalitate care nu mă miră, pentru că îl cunosc pe Gigi și îl urmăresc de aproape 50 de ani. E un Alecsandri foarte modern, iar dansul și vocea sopranei se aliniază într-un tot care devine o bucurie a ochiului și a minții”, a spus aseară Răzvan Theodorescu, istoric de artă și membru al Academiei, după avanpremiera ”Kiritza sau jocul de-a…”, de Gigi Căciuleanu. Spectacolul va fi prezentat în premieră diseară, 14 octombrie, ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național București. „Kiritza sau jocul de-a…”, pornește de la piesele lui Vasile Alecsandri, fiind o co-producție Teatrul Național București, Fundația Art Production și Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul JTI.

 

Piesa de teatru coregrafic „Kiritza sau jocul de-a…” îi are în distribuție, în jurul sopranei Oana Berbec, pe Ionuț Toader, Lari Giorgescu, Ileana Olteanu, Aylin Cadîr, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, Mihai Calotă, Mihai Munteniță, Emilian Mârnea, Fulvia Folosea, Crina Semciuc, Costina CheyrouzeVictoria Dicu, Eduard Adam, Axel Moustache, Petre Ancuța, Mihai Calotă, Marius Bodochi - voce Bârzoi. Asistent: Lelia Marcu-Vladu. Muzica: Jacques Offenbach și Paul Ilea. Scenografia: Florilena Popescu Fărcăşanu. Costume: Liliana Cenean. Lumini: Cristian Șimon. Regia tehnică: Adrian Ionescu, Silviu Negulete.

 

 

Un spectacol colorat, viu, cu replici reimaginate și actualizate cu mare finețe. Emoțiile transmise și implicarea desăvârșită a dans-actorilor reușesc să restabilească un adevăr de neocolit. Eforturile disperate de depășire a limitelor, dominația, bogăția sau extravaganța sunt doar iluzii.

 

Doru Liciu, istoric, diplomat: ”Un spectacol extraordinar, subversiv, provocator, extraordinar de dinamic și de savuros. Sincronizarea dansului cu muzica, totul a fost perfect. A fost o reală plăcere să ne aflăm printre cei care au vizionat în avanpremieră spectacolul. Sunt convins că spectatorii vor avea o imensă încântare să vadă acest spectacol. Felicitări întregii echipe, au fost fabuloși”.

 

Lari Giorgescu, actor și dansator: „Gigi a îndrăznit să facă un spectacol cu actorii Teatrului Național. A reușit să facă din niște oameni care nu sunt obișnuiți cu mișcarea, dans actori. Acesta este cred pariul pe care l-a câștigat cu Kiritza”.

 

Paul Ilea, compozitor: „A fost din nou o super-provocare, pentru ca așa face Gigi de fiecare dată, îi place să mă provoace. Iar mie îmi place la nebunie să fiu provocat de el. Sper să le placă oamenilor acest spectacol, mie îmi place foarte mult ce a ieșit”.

Gilda Lazăr, director JTI: “Un spectacol a la Gigi Căciuleanu, adică incredibil, foarte complex, dinamic și colorat! Un gen nou clădit pe vechile savori și foarte universal-românesc, pe care l-aș numi, într-un singur cuvânt compus, tragi-comico-absurd”.

 

 

Personajul Kiritza, este interpretat de Oana Berbec. Absolventă de canto la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa prof. dr. Silvia Voinea, a urmat cursuri de măiestrie cu Ileana Cotrubaș, Marina Krilovici, Donna Woodward și Larisa Gergieva. A susținut numeroase turnee în țară, dar și în orașe ca Berlin, Amsterdam, Barcelona, Roma, Sofia ș.a. Prima mare oportunitate de a colabora cu maestrul Gigi Căciuleanu s-a ivit în anul 2017, la Opera Națională București cu “TragiComedy“, spectacol care i-a deschis o nouă perspectivă a exprimării artistice.

 

Gigi Căciuleanu: „Oana e actriță, dans-actriță și o mare cântăreață. Se urcă pe poante. O soprană care să facă șpagatul nu am mai văzut. Kiritza este un fel de pasăre exotică, măiastră, papagal, pasăre liră. Eu am fost totdeauna înduioșat de personajul Kitritzei, pentru că ea vrea mai mult decât are. Vrea să vorbească franțuzește, să se plimbe cu balonul, să se depășească. Așa cum Mr. Jourdain al lui Moliere vrea sa se depășească. Niciodată nu am râs până la capăt la Burghezul Gentilom. Sunt multe simboluri în acest spectacol, sper ca lumea să le descifreze. Sper să se bucure de arta actorilor TNB, oameni minunați, talentați, interesați de artă, interesanți, superbi sufletește și ca prezențe scenice. Trimit un gând către Ion Caramitru, care a binecuvântat acest spectacol, pe care l-am pus la cale împreună”.

 

Biletele se găsesc pe mystage.ro și pe site-ul TNB.

 

JTI este sponsor oficial al “Gigi Caciuleanu Romania Dance Company”. Cu sprijinul JTI, aceasta a lansat de-a lungul timpului premiere de mare succes, ca de exemplu „OuiBaDA”, „D’ale noastre”, în care intraductibilul Caragiale a fost... tradus în limbajul dansului,”, „Folia”, după Shakespeare, la care s-au adăugat „FabriKa”, „Un minut de dans sau UFF!”, „L’Om Dada” sau „EmojiPlay”.

 

JTI și-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale care a investit pe plan local. JTI este recunoscută pentru susținerea celor mai importante evenimente culturale din România, fiind partener al FITS, TIFF, SoNoRo, al seriei „Turnee muzicale de poveste” din orașele mici. “Întâlnirile JTI”, devenite un brand cultural național pentru dansul contemporan, au ajuns în acest an la cea de-a XXI-a ediție.

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.