Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un avion militar cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică şi a fost cuprins de flăcări în sudul Filipinelor, iar şeful armatei, generalul Cirilito Sobejana, a afirmat că cel puţin 40 de persoane au fost salvate, în timp ce ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a informat într-o declaraţie de presă că cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa, transmite Reuters.

Aparatul, un C-130, s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare pe insula Jolo, în provincia Sulu, situată la circa 1.000 km sud de Manila.


Agenţia dpa, care îl citează tot pe şeful armatei, relatează că avionul C-130 transporta trupe şi cinci vehicule militare când a ratat pista de aterizare şi s-a prăbuşit "în timp ce încerca să capete din nou altitudine". Majoritatea pasagerilor abia încheiaseră pregătirea militară de bază şi erau desfăşuraţi la Mindanao (sud).

Într-o fotografie publicată de ABS-CBN News pe Twitter se puteau vedea flăcări şi fum care ieşeau din fuzelajul distrus.

 

Sursa foto: ABS-CBN News / twitter.com



Oficialul filipinez a adăugat că speră ca şi alte persoane să mai poată fi salvate. "Echipele de salvare sunt la faţa locului, ne rugăm să putem salva şi alte vieţi", a spus generalul citat.

Ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a declarat pentru Reuters că, potrivit informaţiilor pe care le are, avionul transporta de fapt 92 de persoane, inclusiv trei piloţi şi cinci membri ai echipajului.

 



Publicaţia americană The New York Times - care citează un comandant filipinez - a relatat că 17 cadavre au fost găsite şi că bilanţul deceselor ar putea creşte. Informaţia a fost confirmată de ministrul apărării, care a declarat că până în prezent 40 de persoane au fost salvate, iar 17 au decedat.

Numeroase persoane au primit recent instrucţie militară de bază şi au fost trimise pe insula Mindanao în cadrul unei forţe operaţionale comune de luptă împotriva terorismului în această regiune cu majoritate musulmană.

Armata este foarte prezentă în sudul Filipinelor, din cauza implantării organizaţiei islamiste Abu Sayyaf, considerată drept grupare teroristă de către Washington. Abu Sayyaf este formată dintr-o reţea de militanţi cărora le sunt atribuite atentate teroriste sângeroase şi răpiri de turişti străini şi misionari creştini. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Philippine Emergency Alerts - PEA / twitter.com

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Filipine: Cel puţin 29 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion militar (sinteză)

 

Accidente aviatice produse în lume (cronologie 2020-2021)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.