Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat saudit a ucis două persoane într-un incident armat survenit vineri la baza aeronavală Pensacola din Florida, autorul fiind împuşcat mortal de poliţie, transmit AFP şi dpa.

Guvernatorul statului Florida, Ron Desantis, a confirmat că autorul era membru al forţelor aeriene saudite.

''Cred că trebuie date multe răspunsuri privind faptul că acest individ, un străin, membru al armatei aerului saudite, se antrena pe teritoriul nostru'', a declarat Desantis într-o conferinţă de presă.

Incidentul, soldat şi cu şapte răniţi, s-a produs într-o sală de curs a bazei aeronavale de la Pensacola, a indicat David Morgan, şeriful comitatului Escambia.

Autorul a fost ''neutralizat'' de către doi agenţi care au fost răniţi în schimbul de focuri de armă, a indicat şeriful comitatului Escambia.

''Azi a fost ceva cu adevărat eroic'', a spus Timothy Kinsella, comandantul bazei Pensacola, referindu-se la reacţia poliţiştilor, a civililor şi a militarilor.

Cotidianul The Washington Post a precizat că autorul este un pilot. Postul de televiziune CNN a relatat că anchetatorii încearcă să afle dacă acest atac are caracter terorist. Majoritatea autorilor atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA erau saudiţi.

Incidentul de vineri survine după ce miercuri un marinar a împuşcat trei civili la celebra bază militară Pearl Harbour din Hawaii, omorându-i pe doi dintre ei, după care s-a sinucis.

Baza Pensacola găzduieşte peste 16.000 de militari plus 7.400 de angajaţi civili. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editori online: Ada Vîlceanu, Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.