Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Administratorul unui popas turistic din localitatea Valu lui Traian a fost amendat cu 3.000 de lei după ce, vineri seară, a permis organizarea unei petreceri private, cu participarea a circa 40 de persoane, fiind încălcate măsurile de protecţie împotriva răspândirii noului coronavirus.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, "în jurul orei 21,30, poliţiştii Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi de către un operator TelVerde cu privire la faptul că, la un popas turistic din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, ar avea loc o petrecere cu mai multe persoane, care nu ar respecta prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19".

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că era vorba despre un eveniment privat, în spaţiu închis, cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) în spaţii închise.

Administratorul societăţii comerciale în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Surse neoficiale au menţionat că la popasul turistic se organizase o petrecere de majorat. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.