COD GALBEN: 09-08-2020 ora 13 Intre 13:30 si 14:15 se va semnala vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 25-30 l/mp, grindină de dimensiuni mici in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 09-08-2020 ora 10 Intre 10:30 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României va pronunţa miercuri o decizie pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc, după ce Parchetul General i-a deschis lui Călin Popescu-Tăriceanu un dosar de abuz în serviciu.

La începutul acestui an, fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost anunţat de Parchetul General că are calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ancheta fiind extinsă apoi şi pentru infracţiunea de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Dosarul a fost deschis, după ce parlamentarul Cristian Marciu a rămas membru al Senatului, deşi există o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2015, prin care judecătorii au hotărât că acesta a încălcat legea incompatibilităţilor.

Concret, Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de procurori că nu a pus în aplicare, în calitate de preşedinte al Senatului, o decizie definitivă a unei instanţe de judecată.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constituţională cu privire la constatarea şi soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României - Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, manifestat "printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului".

În sesizare se afirmă că "prin urmărirea penală începută în anul 2019 a unui membru al Senatului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi-a arogat competenţa de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către preşedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări".

Cazanciuc mai arăta că, prin sesizarea formulată, a solicitat Curţii Constituţionale "să constate şi să soluţioneze un conflict juridic de natură constituţională manifestat printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării".

În timpul dezbaterilor de la CCR, Cristian Ionescu, consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui Senatului, a declarat că o acţiune judiciară pornită împotriva şefului Senatului "este un fapt de o imensă gravitate şi care creează un precedent periculos".

"Pornirea unei acţiuni judiciare împotriva preşedintelui Senatului, fără a se putea reţine vreo faptă a acestuia prin care să fi încălcat vreo dispoziţie legală, este un fapt de o imensă gravitate şi care creează un precedent periculos. De acum înainte, membrii Parlamentului se pot aştepta oricând că împotriva acestora se declanşează acţiuni judiciare din partea Ministerului Public pentru activităţi parlamentare curente desfăşurate de aceştia în strictă conformitate cu prevederile constituţionale, legale şi regulamentare", declara reprezentantul Senatului.

El a adăugat că, deşi Parchetul de pe lângă Înalta Curte a fost informat "în mod loial" de către Comisia juridică a Senatului că procedura de examinare a solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate este în derulare, procurorul de caz a cerut "în mod imperativ" comisiei respective să-i predea, până la un anumit termen, documente ale acesteia asupra cărora senatorii, membri ai comisiei, urmau să-şi exprime un vot politic. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* CCR s-ar putea pronunţa pe sesizarea PNL referitoare la modificarea OUG 37/2020 privind creditele

 

* Sesizarea referitoare la legea privind declararea Zilei Tratatului de la Trianon - în dezbaterea CCR

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.