Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va achiziţiona anul acesta, prin licitaţie publică, autospeciale în valoare de peste 100 de milioane lei pentru structurile sale, informează un comunicat al instituţiei, transmis duminică AGERPRES.

Potrivit sursei citate, MAI a început procedura de achiziţie de autospeciale şi pe 16 martie a fost publicat în SEAP anunţul de organizare a licitaţiei în vederea încheieri unui acord-cadru de furnizare de autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, autoturisme, autobuze şi motociclete.

"Pentru fiecare dintre cele 20 de loturi de vehicule menţionate în anunţul de organizare a licitaţiei publice se vor încheia contracte subsecvente trimestriale, cu termen maxim de livrare 30.11.2018. Având în vedere suma de bani disponibilă, urmează să fie achiziţionate cel puţin 700 de maşini de poliţie, 140 de autovehicule de intervenţie şi patrulare, 3 autobuze, 135 de autovehicule pentru munca operativă, 35 de autospeciale de transport reţinuţi, 35 de motociclete cu dotări specifice muncii de poliţie, 90 de autovehicule pentru munca specifică Poliţiei de Frontieră", se precizează în comunicat.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 mai şi data limită de evaluare a ofertelor este 31 august. Durata acordului este de şase luni, iar valoarea este cuprinsă între 85.394.316,96 şi 100.818.781,75 lei, fără TVA.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Repartizarea pe loturi s-a făcut în funcţie de ponderea deficitului şi necesarul structurii, starea tehnică şi vechimea parcului auto, precum şi priorităţile de dotare ale structurilor cu atribuţii de combatere a infracţionalităţii economico-financiare sau judiciare (în special a celor care vin în contact direct cu cetăţeanul), a asigurării mobilităţii structurilor cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, menţionează sursa citată.

Conform aceleiaşi surse, din totalul vehiculelor prevăzute în tabelele de înzestrare ale structurilor MAI, în prezent sunt asigurate 53,7% mijloace transport, dintre acestea 25% având o vechime de exploatare între cinci şi 10 ani.

"Prin această achiziţie, MAI începe practic demersurile din acest an pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi, alte investiţii urmând să se facă în echipamente de protecţie sau pentru reabilitarea unor sedii, inclusiv a unor posturi de poliţie", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS, autor: Cristina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.