Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României a decis marţi că sunt constituţionale modificările aduse legii privind organizarea referendumului, după ce a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, au precizat pentru AGERPRES surse din CCR.

Pe 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

"Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (...), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 - art. 152 şi art. 156 din Constituţie", se preciza în sesizarea şefului statului.

Potrivit sesizării, articolul 6 alineat (1) din legea criticată introduce în Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. "Legea nr. 3/2000 nu poate include - fără a depăşi obiectul ei de reglementare - în mod exhaustiv norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale", se spune în sesizare.

Totodată, se susţine că prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt "neclare, lipsite de previzibilitate, întrucât (...) legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată".

Conform documentului, legea de revizuire, odată adoptată de Parlament, se transmite CCR, care are obligaţia să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acesteia.

"Legiuitorul consideră ca moment de referinţă numai data adoptării legii de revizuire de către Parlament, ignorând atât rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, inclusiv în procedura de revizuire, cât şi momentul de la care deciziile acesteia produc efecte", arată preşedintele în sesizare. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.