Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie de 42 de ani a fost lovită de o maşină, marţi, pe bulevardul Pipera din Voluntari, pe trecerea de pietoni, autoturismul aparţinând, potrivit unor surse judiciare, Ambasadei SUA la Bucureşti.

"La data de 25 ianuarie, în jurul orei 16,20, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Pipera din Voluntari, soldat cu rănirea unui pieton. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului Rutier Ilfov, pentru efectuarea cercetărilor", informează IPJ Ilfov.

La locul producerii accidentului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima, respectiv o femeie, în vârstă de 42 de ani, la un spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, o femeie de 32 de ani, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

"În prezent, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.