Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un microbuz în care se aflau 19 persoane s-a răsturnat marţi pe DN 15, la ieşirea din oraşul Borsec, spre Topliţa, mai multe persoane prezentând escoriaţii, fără să fie rănite grav, potrivit primelor informaţii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că la faţa locului intervin trei ambulanţe SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a menţionat, pentru AGERPRES, că toate cele 19 persoane au fost scoase din microbuz în siguranţă, de către poliţişti.

Potrivit sursei citate, nimeni nu pare să fie rănit grav, deşi sunt mai mulţi călători care prezintă escoriaţii, doi dintre ei urmând să fie transportaţi la spital.

Sursa citată a precizat că microbuzul este înmatriculat în judeţul Mehedinţi şi deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului, existând posibilitatea să fie vorba de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum în curbă.

Circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă, dirijată de poliţiştii prezenţi la faţa locului. AGERPRES/(AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.