Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Naţional al Istoricilor Români solicită Ministerului Educaţiei ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de Istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin 2 pe săptămână, iar în învăţământul liceal de 3 ore.

"Noi, reprezentanţii Comitetului Naţional al Istoricilor Români, solicităm prin prezenta identificarea de toţi cei care sunt implicaţi în redactarea noii legi a învăţământului şi a noilor planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar a unor modalităţi adecvate de revenire a disciplinei Istorie la un statut comparabil cu ceea ce se petrece în alte state din Uniunea Europeană (în Ungaria, bunăoară, disciplina Istorie este prevăzută în învăţământul liceal cu 3 ore, deopotrivă la nivelul profilurilor uman şi real). De aceea, insistăm ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de Istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin 2 pe săptămână, iar în învăţământul liceal tot de 3 ore, indiferent de profil", afirmă acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor Români, într-o scrisoare adresată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Comitetul Naţional al Istoricilor Români consideră că introducerea în noua lege a obligativităţii ca probă de bacalaureat pentru disciplina Istorie "ar corespunde presiunii care există" din partea societăţii civile din România şi "ar salva generaţiile viitoare de alterarea radicală" a identităţii lor naţionale.

Potrivit CNIR, cunoaşterea "în mod corect, critic", de către tineri mai ales, a istoriei naţionale, cu toate împlinirile şi neajunsurile prezente la toate naţiunile, trebuie să-i preocupe şi pe decidenţii politici ai României.

"În ultimii ani, disciplina Istorie s-a redus drastic comparativ cu anii 1990, iar noile iniţiative legislative care propun includerea Istoriei alături de alte discipline umaniste cu vădite finalităţi identitare într-o singură probă la examenul de bacalaureat ar arunca în derizoriu şi ar da o ultimă lovitură, mortală, statutului Istoriei în învăţământul preuniversitar. S-ar ajunge astfel, fără îndoială, la pierderea conştiinţei identitare a generaţiilor viitoare. Absenţa în ultimii ani a unui inspector de specialitate la nivelul ministerului arată foarte clar lipsa de preocupare (a celor care au condus destinul învăţământului românesc) pentru preţuirea trecutului şi plasarea disciplinei Istorie la locul ce i s-ar cuveni", se arată în scrisoare.

Secretarul general al Comitetului Naţional al Istoricilor Români şi membru corespondent al Academiei Române în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, Ioan Bolovan, a efectuat miercuri o vizită de lucru la Ministerul Educaţiei, unde a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar Bogdan Cristescu, informează un comunicat de presă al Academiei Române.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au dat asigurări că vor face "tot posibilul" pentru a identifica soluţii la problemele înaintate de Comitetul Naţional al Istoricilor Români, organism ce funcţionează în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.