Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii neimunizaţi care nu se testează regulat, la un interval de 72 de ore, nu vor mai putea preda fizic în şcoală şi că vor trebui "să se odihnească puţin" în cazul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va depăşi pragul de 6 la mie.
"Este vorba de acces nediscriminatoriu în şcoli până la pragul de şase la mie, iar peste pragul de şase la mie pentru acei colegi profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, precum şi pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală şi nici nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore, trei zile. Dacă nici nu s-au vaccinat, dacă nici nu doresc să fie testaţi - testarea fiind asigurată de către DSP, având posibilitatea, sigur, şi testare în regim privat, doar că nu avem în vedere decontarea acestor cheltuieli, atâta vreme cât există posibilitatea de testare prin Direcţiile de Sănătate Publică - sigur că în această situaţie va trebui să nu mai oferim avantajul posibilităţii de predare fizică a acelor colegi care, repet, au posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, nici nu au trecut prin boală şi nici nu prezintă teste regulat, la fiecare 72 de ore", a arătat Sorin Cîmpeanu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Întrebat dacă profesorii vor fi concediaţi în astfel de situaţii, Cîmpeanu a replicat: "Nu concediaţi. Până la coborârea ratei de infectare sub şase la mie să se odihnească puţin".
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, prezentă la conferinţa de presă, a pus sub semnul întrebării oportunitatea testării gratuite pentru profesori, iar Cîmpeanu i-a dat dreptate.
"Cred că va trebui să discutăm despre oportunitatea testării gratuite, inclusiv a profesorilor care au avut oportunitatea de a se vaccina. Deci aici cred că rămâne la stadiul de propunere, urmând ca, împreună cu Ministerul Educaţiei, să vedem cum se suportă costul acestor teste", a spus ea.
"De acord. De acord, pentru că este greu de înţeles să ai posibilitatea de vaccinare şi alte posibilităţi şi să nu apelezi. Sigur, în situaţia în care nu există constrângeri, certificate medicale. Luăm în calcul şi aceste situaţii", a precizat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la testarea cadrelor medicale neimunizate, arătând că aceasta ar putea fi suportată din fondul de sporuri.
"Am avut mai multe ipoteze de lucru. Acum ne îndreptăm spre acea posibilitate în care testarea să fie efectuată în unitatea sanitară, iar costurile testelor să fie suportate din fondul de sporuri al personalului medical care nu este vaccinat - aceasta este ipoteza pe care lucrăm acum. Este în lucru la nivelul Ministerului Sănătăţii propunerea de proiect legislativ, dar evident că, pentru a avea varianta finală, ea va trebui validată de Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei şi de celelalte ministere care sunt implicate în procesul de avizare", a spus Ioana Mihăilă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Ioana Mihăilă: Purtarea măştii, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani în interiorul şcolii
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |