COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 03 august, ora 10:00 – 04 august, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 03-08-2021 ora 16 Intre 16:45 si 17:45 se va semnala averse ce vor cumula peste 20...30 l/mp, intensificări ale vântului, descărcări electrice, grindină in Județul Bacău, Județul Neamţ;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a felicitat echipa de robotică AutoVortex, la revenirea în ţară de la Campionatul de Robotică Chicago Robotics Invitational 2021 de la Chicago, desfăşurat pe 16 şi 17 iulie, unde au obţinut locul I.

"Îmi revine deosebita onoare de a felicita AutoVortex, echipa care a reprezentat cu succes România la Campionatul de Robotică Chicago Robotics Invitational 2021. Performanţa lor este una de excepţie: este prima oară când o echipă din afara spaţiului nord-american se impune în acest concurs. Acest succes confirmă încă o dată dezvoltarea unui domeniu al meseriilor emergente în şcoala românească, robotica, şi implicit valoarea celor care îşi dedică timpul şi resursele în acest scop. Robotica este un instrument valoros pentru antrenarea abilităţilor cognitive şi sociale ale tinerilor. În acelaşi timp, robotica înseamnă dezvoltarea de noi abilităţi, care le vor permite elevilor să transfere ingineria în lumea de zi cu zi, adică una din componentele-cheie ale testelor PISA", a spus ministrul Educaţiei, citat într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că, odată cu reluarea olimpiadelor şcolare în noul an şcolar, Ministerul Educaţiei a decis să includă în calendarul acestor concursuri organizarea unei olimpiade naţionale de robotică.

"Practic, vorbim de recunoaşterea rezultatelor obţinute de toate echipele româneşti care au participat în ultimii ani la concursurile internaţionale, fiindcă pe lângă AutoVortex, avem multe alte echipe câştigătoare în România şi este necesar să stimulăm acest demers în sensul de a acorda mai multă importanţă acestui domeniu, profesorilor şi mentorilor implicaţi în susţinerea echipelor", a precizat ministrul.

Componenţa echipei care s-a impus în concursul de pe continentul nord-american este: Ana Maria Iacob şi Dimitrie Sebastian Cudrici (elevi la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti), Claudia Catrinel Amariei şi Răzvan Iacob Milea (elevi la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti), Cezar Andrei Dunuţă (Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti), Victor Brînzan (Şcoala Britanică din Bucureşti), Andrei Laurenţiu Radu (Colegiul Naţional "Vladimir Streinu" din Găeşti), Carina Gabriela Grec (Colegiul Naţional "Şcoala Centrală" din Bucureşti), Theodor Adrian Vasile (Colegiul Naţional "Ion Neculce" din Bucureşti), Ştefan Caraenache (Colegiul Naţional "Matei Basarab" din Bucureşti), Radu Ungureanu (Colegiul Tehnic "Petru Maior" din Bucureşti), Victor Bogdan Ungureanu (Liceul Cronos din Bucureşti), Luca Rusu (Şcoala Americană din Voluntari), Mihnea Vişoiu (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Mihai Melnic (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Iaşi).

Coordonator este profesorul Ionuţ Valentin Panea (Academia de Studii Economice din Bucureşti), iar mentor, studentul emerit Rareş Ştefan Ion.

În luna mai, echipa AutoVortex a câştigat medalia de aur la Campionatul Internaţional de Robotică FTC - Rusia 2021, cu acest prilej fiind medaliaţi onorific de Ministerul Educaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.