COD GALBEN: 19-11-2019 ora 11 Intre 11:00 si 13:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Ialomiţa, Județul Argeş; COD GALBEN: 19-11-2019 ora 10 Intre 10:00 si 12:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Academicianul Iuliu Haţieganu, întemeietorul clubului ''U'' Cluj, şi preşedintele actual al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, au dialogat, prin intermediul hologramelor lor, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea clubului sportiv clujean.

Dialogul hologramelor celor doi s-a axat pe evoluţia învăţământului clujean românesc în cei 100 de ani ai săi.

"Posteritatea v-a păstrat în amintire ca pe un apostol al neamului, dovadă că universitatea (pe atunci facultatea) pe care aţi fondat-o şi cel mai mare parc sportiv din ţară (unul dintre primele din Europa), făcut de dumneavoastră pentru studenţi vă poartă numele. Cum era lumea şi cum erau românii acum un secol?", a întrebat holograma lui Ioan Aurel Pop.

"Am fost un simplu medic, câteodată şi de suflete, dar în esenţă medic, un medic-profesor, binecuvântat cu studenţi foarte buni, cu mulţi colegi de excepţie. Lumea anilor 1918-1919 era chinuită ca după război, împuţinată şi îndoliată, dar era aureolată de o asemenea speranţă în bine, în victoria raţiunii şi a sentimentelor generoase, încât nu ne păsa de rele, pentru că bunele copleşeau relele. Românii trăiau atunci 'Poemele luminii' - cum ne-a învăţat Lucian Blaga - şi din această lumină a întregirii statale s-au născut minuni. Între aceste minuni, s-a aflat şi universitatea noastră românească, numită de Vasile Pârvan Universitatea Naţională a Daciei Superioare, dar şi Teatrul Naţional, Opera, liceele româneşti, institutele de cercetare. A fost o coagulare de energie intelectuală românească aşa cum nu se mai văzuse niciodată", a răspuns holograma lui Iuliu Haţieganu.

Dialogul imaginar a avut loc vineri seară, în cadrul evenimentului Centenar în Alb şi NegrU, care este o continuare a evenimentelor desfăşurate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de sport universitar în Cluj-Napoca.

La eveniment au participat peste 3.000 de persoane.

"10 entităţi şi peste 200 de persoane implicate în organizare, 700 de locuri pe scaune, 919 cadouri pentru public, 60.000 de euro buget. Centenar în Alb şi NegrU în cifre, un eveniment cu acces gratuit! (...) Un secol de istorie sportivă, plină de personalităţi şi de performanţe, de emoţie şi ataşament. Evenimentul Centenar în Alb şi NegrU: un dialog imaginar între generaţii, între două mari legende ale Universităţii: academicienii Iuliu Haţieganu, întemeietorul clubului 'U', sub formă de hologramă, şi Ioan Aurel Pop, actualul rector al Universităţii Babeş-Bolyai; o piesă de teatru cu titlul 'Acasă... la Cluj' - are în centru un moment de cotitură şi adâncă emoţie în istoria Universităţii: întoarcerea, în 1945, din bejenia de la Sibiu, strâns legată de sfârşitul celui de-al doilea război mondial", arată organizatorii evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: FC Universitatea Cluj / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.