Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) nu va putea asigura nici în acest an cazarea în cămine pentru toţi studenţii solicitanţi, în timp ce Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) are excedent de spaţii, pe care le-a pus în fiecare an la dispoziţia universităţilor care au deficit.

Purtătorul de cuvânt al UVT, Horea Băcanu, a declarat pentru AGERPRES că Universitatea de Vest Timişoara îşi aşteaptă studenţii cu căminele renovate şi cu noi dotări, fiind continuate investiţiile din resurse proprii pentru a le crea tinerilor condiţii cât mai bune de cazare în cele zece cămine ale sale.

"Avem un total de 3.005 de locuri pentru care sunt aproximativ 5.500 de solicitanţi. Avem aproximativ 1.000 de camere, cu o medie de 3 locuri pe cameră, în nouă cămine. Standardul de dotări în camerele UVT este cu podele PVC, mobilier, calorifere, aplice, draperii, televizor, frigider în fiecare cameră. S-au făcut lucrări de modernizare şi de igienizare atât în cămine, cât şi în spaţiile în care studenţii vor învăţa şi studia", a afirmat Horea Băcanu.

Purtătorul de cuvânt al UPT, Lucian Ronkov, a declarat pentru AGERPRES că situaţia de la UPT a fost întotdeauna cea mai bună în privinţa spaţiilor de cazare, întrucât are cel mai mare număr de cămine, în fiecare an putând pune camere la dispoziţia studenţilor UVT, dar şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş".

"UPT are 16 cămine la dispoziţie, dintre care două sunt de garsoniere, cu un total de 6.067 de locuri şi 5.405 solicitări. Întotdeauna am asigurat cazarea pentru toţi studenţii noştri şi am mai dat şi altora. Repartizările pentru cazare încep în 20 septembrie la UPT, la toate nivelurile de studii (licenţă, masterat, doctorat). Pe timpul verii au avut loc lucrări de modernizare, camerele sunt dotate cu mobilier, frigidere, bucătăriile şi spălătoriile sunt complet echipate şi există acces liber la internet", a afirmat Lucian Ronkov.

Un loc într-o cameră de cămin la UPT costă între 95 şi 220 de lei pe lună, în funcţie de confort şi de numărul de studenţi din cameră. Cazarea şi masa studenţilor UPT sunt asigurate la preţuri subvenţionate. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă,  editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.