Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cea mai mare cantitate de porumb boabe din ţară, respectiv 3,6 milioane de tone, a fost obţinută anul trecut în regiunea Sud-Est, unde sunt incluse judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, ceea ce reprezintă 24,3% din producţia totală realizată în anul 2021 la nivel naţional, de peste 14,82 milioane de tone.

Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultate de AGERPRES, locul doi la nivel naţional din punct de vedere al producţiei de porumb boabe a fost ocupat de regiunea Sud-Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman) unde recolta a fost de peste 3,08 milioane de tone, în timp ce pe locul trei s-a situat regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) cu aproximativ 2,83 milioane de tone, iar pe locul patru, regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu o cantitate de 1,73 milioane de tone de porumb boabe.

Potrivit cercetării statistice privind producţia vegetală la principalele culturi în anul 2021, în topul judeţelor cu cea mai mare recoltă de porumb boabe se află: Galaţi - 1,51 milioane de tone şi un randament de 7.157 kg/ha, Ialomiţa - 959.009 tone (8.394 kg/ha), Călăraşi - 941.407 tone (7.563 kg/ha) şi Brăila - 852.229 tone (7.531 kg/ha). Judeţele Bihor, Iaşi şi Buzău au consemnat la rândul lor recolte de peste 600.000 de tone în 2021 şi producţii medii mai mari de 6 tone de porumb boabe la hectar.

În ceea ce priveşte cel mai mare randament obţinut anul trecut la această cultură, judeţul Ialomiţa ocupă primul loc în acest top cu 8.394 kg/ha, urmat de judeţele: Călăraşi - 7.563 kg/ha, Mureş - 6.691 kg/ha, Satu Mare - 6.610 kg/ha, Botoşani - 6.364 kg/ha, Bihor - 6.300 kg/ha, Alba - 6.259 kg/ha şi Neamţ - 6.247 kg/ha.

România a ocupat anul trecut primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu porumb, cât şi al producţiei, cu 2,493 milioane hectare, respectiv 14.820.693 tone.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: George Bănciulea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.