Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Formularul pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei nu este o invenţie a actualului Guvern şi nici măcar o invenţie a României, iar principiul aplicat are la bază scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor şi este similar cu ale statelor membre, susţin reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

"Formularul nu este o invenţie românească, ci este similar cu alte state UE pentru scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor. Faţă de formatul vechi, din 2016, care a fost apreciat pentru că a eliminat alte 3 documente, s-au adăugat 11 rânduri în care sunt: 2 bife pentru noul beneficiu (suplimentul de energie); 2 casete pentru identificarea mai uşoară a beneficiarilor prin completarea Cod Loc Consum (CLC) la gaze naturale şi energie electrică; o explicaţie în 4 rânduri, care trebuie citite şi nu completate, pentru a stabili sistemele pentru care se va acorda suplimentul pentru energie, având în vedere că se poate asigura în mod combinat. Aceste 11 rânduri care ajută la identificarea fiecăruia, din numărul uriaş beneficiari - 500.000 de gospodării, ajută ca procedura să se deruleze fără dificultăţi şi oamenii să primească ajutorul statului repede şi fără încurcături", subliniază Ministerul Muncii într-o postare pe Facebook, având în vedere discuţiile din spaţiul public privind dimensiunile formularului pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei.

Ministerul Muncii precizează că acest tip de formular "nu este o invenţie a actualului Guvern şi nici măcar o invenţie a României". "Principiul aplicat are la bază scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor şi este similar cu ale statelor membre. România aplică acest principiu din anul 1995, când a fost instituit prima dată ajutorul social, iar din anul 2011 acest principiu a început să fie aplicat şi pentru plata ajutorului de încălzire", arată MMPS.

De asemenea, Formularul a fost updatat în anul 2016 ca fiind formular unic pentru solicitarea drepturilor bazate pe testarea mijloacelor, adică drepturi care iau în considerare atât de veniturile realizate de persoana singură sau de membrii familiei, precum şi bunurile deţinute a căror valorificare ar putea conduce la obţinerea altor venituri. Aceste drepturi sunt: ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

"După atâţia ani de acordare a ajutorului de încălzire, oamenii care solicită an de an acest tip de sprijin sunt obişnuiţi cu acest formular, iar MMPS a păstrat aceeaşi formă pe care doar a completat-o cu câteva elemente necesare pentru suplimentul de încălzire, tocmai pentru a clarifica procesul, în condiţiile numărului mare de beneficiari. În acest an, acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei poate fi solicitată până în 20 noiembrie, deci îi încurajez pe cei care sunt singuri şi au venituri mai mici de 2.053 de lei sau pe reprezentanţii familiilor cu venituri mai mici de 1.386 de lei/membru, să se adreseze primăriilor şi să ceară îndrumare pentru a beneficia de reducerea facturilor", a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

În plus, o parte din primării au dezvoltat încă din anii anteriori diferite programe informatice care să le ajute în acordarea acestor drepturi, iar acele aplicaţii/programe au în vedere acest formular.

"Prin urmare, MMPS a încercat să nu creeze dificultăţi şi cheltuieli suplimentare pentru modificarea acelor programe. De altfel, tot din acest motiv nu a fost modificată nici modalitatea de acordare şi s-a decis păstrarea procedurii din OUG 70/2011, aplicată până acum", mai susţin reprezentanţii ministerului pe reţeaua de socializare.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.