COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 07:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 06:25 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 06:15 si 09:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a obţinut toate avizele aferente finanţării Măsurii 2 - Granturi de capital de lucru şi va debloca a treia tranşă de plăţi din această schemă de ajutor de stat din fonduri UE, în valoare de 241 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al MEAT, ministrul de resort, Claudiu Năsui, a semnat joi ordinul privind procedura care deblochează plăţile, care a apărut în Monitorul Oficial. Ministerul va începe de vineri să trimită contractele către beneficiari.

"Atenţionăm beneficiarii să semneze în timp util contractele de finanţare. Reamintim că termenul de semnare a contractului de finanţare este de 20 de zile de la data sosirii contractului la bancă. În cazul în care contractele sunt semnate în cel mai scurt timp de către beneficiari, primele plăţi se vor face începând de la mijlocul săptămânii viitoare. Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Numărul RUE estimat să fie depăşit la această tranşă este în jur de 16.000. Până în prezent, plăţile au fost făcute până la RUE 9.633", se menţionează în comunicatul MEAT.

Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire. Măsura 2 a fost majorată de la suma de 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro din fonduri UE, fără a exista un contract de finanţare europeană care să acopere acea sumă. Iniţial, la Măsura 2 exista finanţare pentru 4.000 de firme.

"Însă, după modificările legislative fără acoperire în bani, făcute în timpul campaniei electorale din 2020, numărul înscrierilor a ajuns la 22.000, din care 19.000 au rămas în lista de finanţare", precizează reprezentanţii ministerului.

În acest context, MEAT a întreprins anul acesta mai multe acţiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat şi pentru grăbirea plăţilor.

"Acoperirea sumelor lipsă implicate de majorarea schemei, prin lege, fără acoperire, s-a făcut în urma multor eforturi administrative întreprinse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului alături de Ministerul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru mutarea banilor europeni din Măsura 3, întreruptă din cauza fraudării ei, în Măsura 2", se mai arată în document.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului gestionează schema de ajutor de stat instituită prin OUG 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.