Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, majorarea fiind determinată de activităţile de reparaţii capitale, respectiv de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, relevă datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie - iulie 2020, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 18,1%, iar pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+48,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+48%) şi la construcţiile noi (+6,2%). Totodată, pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: la lucrările de construcţii inginereşti (+25,5%), clădirile rezidenţiale (+17,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (+8,4%).

În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat în perioada de referinţă cu 20%, faţă de intervalul similar din 2019. Creşterea este reflectată în volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+54,6%), al lucrărilor de reparaţii capitale (+44,6%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+8%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului construcţiilor inginereşti (+29,1%), clădirilor rezidenţiale (+18,2%) şi al clădirilor nerezidenţiale (+10,9%).

Potrivit sursei citate, în iulie 2020, faţă de iulie 2019, lucrările de construcţii au crescut cu 12,2%, ca serie brută, respectiv cu 12,7% ca serie ajustată.

La nivel comparativ iulie vs iunie 2020, datele INS arată că volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 4,3%, ca urmare a activităţilor din lucrările de reparaţii capitale (+8,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,9%) şi lucrările de construcţii noi (+3,3%). Pe obiecte de construcţii, seria brută indică creşteri după cum urmează: clădirile nerezidenţiale (+5,6%), clădirile rezidenţiale (+4,2%) şi la construcţiile inginereşti (+3,5%).

În plus, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut în iulie 2020 faţă de iunie, cu 4,3%, datorită lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+16,9%), lucrărilor de reparaţii capitale (+11,2%) şi lucrărilor de construcţii noi (+1,5%).

În funcţie de obiectele de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a indicat creşteri ale volumului construcţiilor inginereşti (+6,1%), clădirilor rezidenţiale (+4,7%) şi clădirilor nerezidenţiale (+3,1%). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.