Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va iniţia, în toamnă, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru strategia naţională a pieţei de capital, a anunţat joi preşedintele ASF, Nicu Marcu.

 



"Vreau să vă spun în premieră: avem un proiect comun (cu Ministerul Finanţelor Publice, n.r.) care va debuta din toamnă, un proiect finanţat de Uniunea Europeană, prin care împreună cu Ministerul Finanţelor şi cu asistenţă acordată de OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.) încercăm şi vom reuşi să facem strategia naţională a pieţei de capital. Parteneri veţi fi dumneavoastră, actorii din piaţa de capital, şi să sperăm că, în urma acestui proces, vom consolida şi mai mult piaţa de capital. (...) Începem să fim un pic şi sâcâitori la adresa Bursei de Valori pentru a vedea odată înfiinţată această contraparte centrală pentru că are un rol deosebit de important în România, având în vedere consolidarea pe viitor a poziţiei de piaţă emergentă pe care piaţa românească a căpătat-o în urmă cu puţin timp", a menţionat Nicu Marcu, la debutul şedinţei de tranzacţionare a titlurilor de stat pentru populaţie Fidelis.

Preşedintele ASF a mai spus că modalitatea de finanţare a economiei prin titluri de stat este binevenită şi pentru companiile care investesc în piaţa de capital.

"Această modalitate de finanţare a economiei, prin titluri de stat, este binevenită şi pentru companiile care investesc în piaţa de capital - şi vreau să vă confirm lucrul acesta prin faptul că, o mare parte din companiile pe care noi le supraveghem, investesc în titluri de stat. Sunt valori extrem de mari, atât pe zona administratorilor de fonduri de pensii, care sunt cei mai mari investitori în titluri de stat - îi ajută şi legislaţia aferentă - dar şi pe zona companiilor de asigurări şi companiilor din piaţa de capital. Provocarea noastră este să dezvoltăm această piaţă de capital care începe să crească timid, dar sunt convins că sub actuala conducere se va dezvolta", a mai spus preşedintele ASF.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat luni că populaţia a subscris, în perioada 15 iulie - 7 august, titluri de stat Fidelis în lei şi valută în valoare echivalentă de peste 2 miliarde de lei, cea mai mare sumă atrasă prin programul Fidelis.

Potrivit MFP, o premieră este emisiunea în euro, fiind prima emisiune de titluri de stat denominată în monedă europeană pe care o lansează Ministerul Finanţelor Publice pentru populaţie prin acest instrument. Celelalte două emisiuni de titluri de stat, emise în lei, reprezintă primele emisiuni pentru populaţie din ultimii patru ani.

Titlurile de stat se tranzacţionează la BVB începând de joi, 13 august, prin intermediarii autorizaţi.

Dobânda anuală pentru titlurile în euro este de 2%, în timp ce pentru titlurile în lei dobânda anuală este de 4% în cazul celor cu scadenţa în 2022 şi de 4,5% în cazul celor cu scadenţa în 2024. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Hanga (BVB): Investiţiile la bursă în prima jumătate a anului au ajuns la 6,6 miliarde de lei

 

VIDEO Guvernul ar putea aproba vineri un proiect de lege care introduce bonificaţii pentru recapitalizarea companiilor

 

VIDEO Cîţu despre emisiunea de titluri de stat: Vom continua sigur în 2021, va mai fi poate şi anul acesta una

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.