Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fabrica de ciocolată Kandia din Capitală a fost momentan închisă, după ce 20 de angajaţi au fost depistaţi cu coronavirus, informează vineri compania.

"Am luat extrem de rapid toate măsurile necesare, astfel încât angajaţii depistaţi pozitiv să fie izolaţi la domiciliu, conform protocolului medical actual. În plus, am luat legătura cu autorităţile şi am anunţat această situaţie, astfel încât toţi contacţii direcţi ai angajaţilor depistaţi pozitiv să fie anunţaţi şi să ne asigurăm că sunt respectate toate regulile de autoizolare. Dorim să menţionăm că niciunul dintre angajaţii depistaţi pozitiv nu a intrat în contact cu produsele companiei. Din respect faţă de procedurile în vigoare şi acţionând preventiv pentru a limita orice posibilă răspândire a virusului, am decis să închidem momentan fabrica şi să testăm toţi angajaţii companiei", potrivit poziţiei oficiale a companiei.

Reprezentanţii Kandia dau asigurări că toate produsele companiei sunt sigure şi precizează că fabrica dispune de linii automate de producţie şi este certificată anual la standard high level de companii autorizate în domeniul siguranţei alimentare.

"Continuăm să dezinfectăm conform procedurilor interne, zilnic, toate spaţiile de producţie, vestiare, cantine şi toaletele folosite de angajaţii noştri din producţie. Igienizăm prin nebulizare toate spaţiile de producţie şi traseele utilizate de angajaţii noştri din producţie. Încă de la începutul pandemiei, am fost încontinuu preocupaţi de asigurarea unui mediu de lucru şi a unui climat de producţie care să ofere maxim de siguranţă. În plus, accesul în companie (fabrică şi birouri) a fost permis numai pe baza controlului de temperatură. Am modificat fluxurile tehnologice astfel încât să existe o distanţă de minim doi metri între persoane, iar acolo unde nu a fost posibilă distanţarea fizică din cauza procesului tehnologic au fost instalate bariere impermeabile conform recomandări OMS", spune compania.

Potrivit sursei citate, curăţenia şi dezinfectarea personalului, echipamentelor şi mediului au fost practici constante în fabrică, iar personalul a fost dotat cu măşti de unică folosinţă, mănuşi, viziere, uniforme suplimentare de protecţie, atât pe perioada desfăşurării activităţii de producţie, cât şi în timpul transportului între domiciliu şi fabrică.

"Atât pentru fabrică, dar şi pentru spaţiul de birouri, s-au efectuat operaţiuni regulate de dezinfectare şi sterilizare zilnică cu UV, s-au asigurat substanţe dezinfectante în toate zonele de lucru, materiale sanitare pentru protecţie individuală şi colectivă. Nu în ultimul rând, tratăm cu grijă şi aspectele administrative în colaborare cu partenerul nostru logistic, care, la rândul său, a luat măsuri de separare a schimburilor din depozite, de dezinfectare a spaţiilor şi de dotare a personalului cu echipamente şi soluţii de protecţie, dar şi de protejare a şoferilor care livrează în această perioadă inclusiv în zonele cele mai afectate ale României", adaugă reprezentanţii Kandia. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.