COD GALBEN: 09-08-2020 ora 13 Intre 13:30 si 14:15 se va semnala vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 25-30 l/mp, grindină de dimensiuni mici in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 09-08-2020 ora 10 Intre 10:30 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Industria restaurantelor va pierde în jur de 5.000 de locaţii la nivel naţional, circa 10% din total, întrucât aceste locaţii nu se vor mai putea redeschide în perioada următoare, a declarat, luni, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, într-o conferinţă de presă.

"O pierdere foarte mare, dacă ne referim la numărul de locaţii care practic nu mai pot redeschide. Sunt mai bine de 5.000 de locaţii la nivel naţional în industria restaurantelor care nu vor mai putea redeschide, din aproape 45.000 de locaţii, deci, aproximativ 10% din locaţii", a spus Mischie.

El a precizat că, din punct de vedere financiar, industria restaurantelor pierde 400 de milioane de euro pe lună, însă cea mai mare pierdere o reprezintă resursa umană calificată.

"Din punct de vedere financiar în industria restaurantelor pierdem 400 de milioane de euro pe lună, practic industria a pierdut un miliard de euro încasări. Un alt lucru important pe care îl pierdem este datorită faptului că industria se va restarta uşor ca un avion care începe să decoleze, nu ştim exact cum vor fi măsurile active implementate - noi ne străduim să păstrăm cât mai mult din colegii noştri din industrie - dar cea mai mare pierdere este fiecare om din această industrie pe care ne-am chinuit în ultimii ani să-i calificăm şi pe care îi pierdem astăzi", a subliniat preşedintele HORA.

Dragoş Petrescu, CEO City Grill, a subliniat că 2020 este un an de sacrificiu pentru ospitalitatea în România, însă cea mai mare provocare în acest moment este să-i convingă pe români să vină în restaurante.

"Evident că păstrând regulile de distanţare, se poate folosi mai puţin de jumătate din capacitatea unei terase, adică mai puţin de 20% din capacitatea unui restaurant, vorbim în medie interior cu exterior, adică încă suntem nu la shut-down dar la următorul nivel. Să sperăm că după cele două săptămâni va trebui să renunţăm la o parte din aceste reguli şi să trecem în faza a doua, în care să mărim capacitatea restaurantelor, dar nu aceasta este provocarea noastră astăzi. Provocarea noastră este să-i convingem pe români că este sigur să vină în restaurante şi din acest motiv prietenul meu cel mai bun este el (dezinfectantul n.r.). Este foarte important să transmitem românilor că vom face toate eforturile ca ei să se simtă şi să fie în siguranţă în restaurantele noastre. Business-ul este pe planul doi. Într-adevăr este un an de pierdere sau în cel mai bun caz de zero", a spus Petrescu.

În acelaşi context, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade, susţinut că este o situaţie extrem de gravă şi la nivelul agenţiilor, pentru că în perioada februarie-mai nu au mai fost făcute rezervări, ceea ce reprezintă de fapt venit pentru agenţiile de turism.

"Acest lucru ne-a afectat extrem de mult, cu atât mai mult cu cât în această perioadă agenţiile de turism, cele organizatoare în special, au trebuit să îşi ţină personalul la muncă pentru a gestiona toate anulările de rezervări şi a face toate demersurile la companiile aeriene, la partenerii externi, la hoteluri, pentru anularea serviciilor. Estimăm că vor fi în jur de 40 -50 de milioane de euro bani pe care i-au rambursat agenţiile de turism pentru serviciile anulate. În continuare vor fi multe anulări în această perioadă până se va relua transportul aerian sau nu vor mai fi condiţii de carantinare la întoarcerea in ţară, deşi se mai adaugă nişte zeci de milioane, mai ales că acum începe sezonul turistic. Deci situaţia este extrem de tristă, pentru asta ne luptăm în continuare cu guvernanţii să putem să beneficiem de măsuri de sprijin, să ne ajute sa trecem peste această criză", a spus Demetriade.

În România sunt în jur de 400.000 de angajaţi în industria turistică, iar 12.000 sunt la nivelul celor 2.100 de agenţii de turism existente.

Alianţa pentru Turism - APT, structură din care fac parte 18 organizaţii patronal-profesionale din turismul românesc, a organizat luni o conferinţă de presă referitoare la industria ospitalităţii în pe perioada de criză şi previziuni pentru a doua jumătate a anului 2020.AGERPRES/(AS-autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.