Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Valoarea solicitărilor de finanţare pentru investiţii în exploataţiile agricole a depăşit, în perioada 2015 - 2018, suma de 1,5 miliarde de euro, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.

Din totalul solicitărilor, depuse de 3.625 de fermieri, AFIR a selectat pentru finanţare 1.617 proiecte de investiţii, în valoare de 739,8 milioane de euro şi a semnat, până în acest moment, 1.454 de contracte de finanţare, în valoare de 556,9 milioane de euro.

"Sprijinul financiar nerambursabil pe care îl acordăm beneficiarilor noştri a dus la înfiinţarea şi modernizarea, până în prezent, a 1.040 de exploataţii agricole vegetale, a 89 de ferme de creştere a bovinelor de lapte, 55 de ferme pentru bovine de carne, a 86 de ferme mixte, a 50 de ferme horticole, a 34 de ferme de păsări, a 24 de ferme de porcine. Pentru investiţiile realizate până acum prin submăsura 4.1, AFIR a decontat plăţi în valoare totală de 295 milioane de euro. Investiţiile de acest tip sunt deosebit de importante pentru a aduce sectorul agricol la nivelul de competitivitate pe care îl presupune apartenenţa la piaţa comună europeană, iar indicatorii de realizare sunt un argument clar privind progresul înregistrat de România în acest sens', a declarat Daniel Crunteanu, directorul general adjunct al AFIR.

Potrivit sursei citate, finanţarea proiectelor de investiţii în exploataţii agricole este asigurată de AFIR prin submăsura 4.1 (Investiţii în exploataţiile agricole) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară, disponibilă fermierilor prin această linie de finanţare pentru întreaga perioada de programare, este de 790 milioane de euro pentru toate cele patru componente: sector vegetal, zootehnic, zonă montană şi ferme de familie.

AFIR precizează că, prin proiectele de investiţii finanţate prin submăsura 4.1, fermierii realizează construcţii destinate activităţii productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigaţii şi racordarea exploataţiei la utilităţi, modernizează şi dotează ferma cu maşini, utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv.

De asemenea, finanţarea proiectelor asigură construirea, amenajarea şi dotarea spaţiilor de desfacere şi comercializare, precum şi alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanţ alimentar integrat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.