COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pentru o baie răcoritoare în mijlocul unui iulie de foc în Spania nu mai este nevoie să deţii o piscină privată sau să rişti infecţia cu COVID-19 la piscină publică aglomerată, în schimb poţi să închiriezi o piscină privată utilizând aplicaţia Swimmy, transmite Reuters.

"Eşti mai bine protejat aşa. Nu te deranjează nimeni. Este o idee bună. Nu cred că mă voi întoarce la o piscină publică", spune Aura Cenet, o chelneriţă în vârstă de 21 de ani din Madrid care, împreună cu trei prieteni, a închiriat o piscină privată în grădina unei case din Arroyomolinos, un oraş la 28 de kilometri sud-vest de capitala Spaniei utilizând aplicaţia Swimmy.

Pandemia a stimulat afacerile constructorilor de piscine şi firmelor care se ocupă de întreţinerea piscinelor din întreaga lume, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi oameni evită piscinele publice şi plajele. De exemplu, firma spaniolă Fluidra, cel mai mare producător mondial de echipamente pentru piscine, a raportat în luna mai o creştere de 40 de ori a profitului şi a subliniat că cererea pentru piscine rezidenţiale va rămâne una puternică.

Proprietarii de piscine private care folosesc aplicaţia Swimmy pot câştiga până la 1.200 de euro pe lună prin închirierea piscinelor lor, susţine Estefania Leiva, director de comunicate la divizia din Spania a Swimmy, o aplicaţie înfiinţată în 2017 în Franţa. În regiunea din jurul Madridului preţurile variază între 12 şi 30 de euro per persoană pentru o jumătate de zi.

"Chiar dacă restricţiile cu privire la COVID-19 au fost relaxate în acest an, în lunile mai şi iunie am avut o dublare a rezervărilor comparativ cu anul trecut", spune Estefania Leiva. Aceasta a mai precizat că, în prezent, sunt 150.000 de utilizatori ai aplicaţiei care pot să aleagă între 3.500 de piscine private din Spania şi Franţa.

Proprietara piscinei închiriate de Aura Cenet şi prietenii săi a început să utilizeze aplicaţia anul trecut. "Eu folosesc rar piscina aşa că dacă eu o folosesc doar câteva ore, prefer ca alţii să se bucure de ea iar banii pe care îi câştig sunt bineveniţi pentru că acest gen de piscină este scumpă de întreţinut", spune Vanessa Ghirardato.

Aplicaţia Swimmy este disponibilă de asemenea în Italia, Germania şi SUA. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.