Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, în 2022 fiind marcată la 3 iulie.

Această zi a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, având menirea de a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Totodată, această zi constituie un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor instituţionale.

De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, Uniunea Juriştilor din România şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii au organizat o serie de manifestări, ce au inclus seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschide la instituţiile de profil, la care participă magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale (avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti), personalităţi ale vieţii publice şi juridice. Totodată, reprezentanţi din domeniu transmit, cu această ocazie, mesaje dedicate acestei zile.

În 2021, preşedintele de atunci al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mihai-Bogdan Mateescu, amintea, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, de nevoia de unitate din cadrul sistemului judiciar. "Subliniem, cu atât mai mult astăzi, nevoia de unitate în cadrul sistemului de justiţie, unitate care implică atât respect reciproc şi colaborare în cadrul corpului profesional al judecătorilor, cât şi cooperare loială şi dialog deschis şi constructiv, întotdeauna în limitele legii, cu ceilalţi profesionişti ai dreptului, fără de care nu ar fi posibilă înfăptuirea justiţiei", se arăta în mesaj. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.