Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sculptorul Marcel Guguianu s-a născut la 26 iunie 1922, în localitatea vasluiană Bârlad. Aici a urmat cursurile şcolii primare şi o parte a celor secundare, pe care le-a terminat, ulterior, la Galaţi.

A început studiul sculpturii în anul 1933, la Şcoala de Arte şi Meserii, potrivit http://www.marcelguguianu.ro/. Între anii 1941- 1945, a frecventat cursurile Academiei de Belle Arte din Bucureşti, la clasa lui Cornel Medrea.

A fost profesor de desen şi caligrafie la şcolile din Bârlad (Liceul ''Gh. Roşca Codreanu'', Liceul Comercial de băieţi, Liceul Industrial de băieţi). În perioada 1954-1956, a fost consilier restaurator pentru monumente istorice şi de artă la Iaşi. În 1956, s-a mutat în Bucureşti.

 

 

Sculptorul Marcel Guguianu susţine un discurs la inaugurarea propriei expoziţii deschise în cadrul Muzeului de Artă din Bârlad, jud.Vaslui, 3 noiembrie 2004.

 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES


A fost atras în special de sculptura monumentală. A realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei (scriitori, poeţi, savanţi, actori).

Recunoaşterea artistului s-a concretizat prin amplasarea lucrărilor sale în spaţii deschise (parcuri, grădini publice) sau închise (muzee şi teatre), în colecţii particulare sau publice din ţară, dar şi din Europa (Italia, Iugoslvia, Danemarca, Olanda, Franta, Germania, Grecia), Canada, Japonia, Statele Unite ale Americii, America de Sud etc.

Dintre lucrările sale pot fi menţionate: ''Dalila'', ''Auroră şi amurg'', ''Timpul şi Clio'', ''Neutralitate'', ''Selene'', ''Antineea'', ''Meditaţie'', ''Salomea'', ''Pieta'', ''Victorie'', ''In memoriam'', ''Maternitate'', ''Armonie'', ''Extaz'', ''Eminescu'', ''Nostalgie'', ''Ciocârlia'', ''Clio'', ''Luchian'', ''Tors'', ''Concorde'', ''Remember'', ''Iudith'', ''Selen''.

 

 

Regizorul de teatru, film şi operă Cornel Todea, la evenimentul de marcare a expoziţiei retrospective a sculptorului Marcel Guguianu (dr.), Bucureşti, 20 august 2007.

 

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES FOTO


Începând cu anul 1948, a participat, cu lucrări de sculptură la toate expoziţii anuale, bienale şi de grup din România, precum şi la festivaluri tradiţionale, simpozioane şi bienale internaţionale de artă plastică, ce i-au adus recunoaşterea unanimă.

Marcel Guguianu a semnat peste 20 de expoziţii personale, vernisate în România (1949, 1973, 1975, 1976, 1993, 1996) şi în străinătate (Danemarca-1976, Italia-1978, 1979; San Marino-1981; Franţa-1983; S.U.A.-1989, 1991-1997). În anul 2007 a avut loc retrospectiva Marcel Guguianu, la Sala Dalles din Bucureşti.

A participat la simpozioanele şi bienalele de artă plastică desfăşurate în fosta Iugoslavie (Arandelovac-1972, 1980; Belgrad-1979), Italia (Napoli-1973, 1983), Ungaria (Budapesta-1978), Franţa (Paris-1984, 1985, 1986, 1989), Brazilia (Sao Paolo-1985), Olanda (Amsterdam-1988), Turcia (Ankara-1991), Belgia (Mechelen-1991), SUA (Washington-1992, 1993, 1994, 1996; New York-1992, 1993), Spania (Sevilla-1992), conform http://www.marcelguguianu.ro/.

De-a lungul timpului, i-au fost conferite prestigioase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, dintre acestea putând fi menţionate: ''Placheta de onoare'' a Bienalei din Napoli (Italia-1972); ''Placheta de onoare'' a simpozionului internaţional Arandelovac (Iugoslavia-1972); ''Diploma Senne'' a Academiei Internaţionale Pontzen (1973), Diploma Benemerenza (1975), Palme D'Or (1975), toate trei din Napoli; ''Placheta de onoare'' şi ''Medalia de aur'' a Republicii San Marino (1981), Premiul I la concursul ''Nissida D'Oro'' (Napoli, Italia-1983).

 


În 1956, Marcel Guguianu a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici, din 1972 a fost membru al Academiei Internaţionale de Cultură, Arte şi Ştiinţe de la Pontzen, Italia, iar în 1995 a devenit membru al diviziei de cultură a Băncii Mondiale, căreia i-a donat sculptura ''Ciocârlia''. Aceasta este realizată din bronz şi se află la Fundaţia ''John F. Kennedy'' din Washington, SUA.

În 1997, la sfârşitul anului 2002 şi la începutul anului 2007, maestrul Marcel Guguianu a donat Muzeului ''Vasile Pârvan'' din Bârlad o importantă parte a creaţiei sale, precum şi obiecte personale (ordine, medalii, diplome pe care maestrul le-a obţinut în timpul carierei), pe care a dorit să le lase spre păstrare oraşului în care s-a născut şi a copilărit.

În aprilie 2011, a fost lansat Albumul de grafică şi cugetări ''Marcel Guguianu - Mărturii despre artă şi viaţă'', îngrijit de Lucia Valentina Stanciu, care cuprinde peste o mie de aforisme, cărora li se adaugă 150 de schiţe alb-negru şi color. Publicul iubitor de artă îl descoperă pe creator aşa cum este el - sculptor, grafician şi gânditor. O noutate pe care a adus-o volumul a fost publicarea, în premieră, a autoportretului pictat al sculptorului (realizat în anul 1994, la Iaşi), pe coperta albumului.

Marcel Guguianu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Bârlad în 1997. La 27 iunie 2006, a devenit cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, potrivit http://www.pmb.ro/.

La 11 iulie 2002, cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă şi peste 60 de ani de activitate, pentru deosebitul său talent sculptural, pentru întreaga sa activitate artistică şi didactică, pentru contribuţia personală la conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional, Marcel Guguianu a fost distins de către preşedintele României cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de cavaler. Doi ani mai târziu, la 3 noiembrie 2004, sculptorul a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Ofiţer, iar în iulie 2009, preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor, ''în semn de înaltă apreciere'' şi pentru ''contribuţia remarcabilă la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi mondial''.

Marcel Guguianu a încetat din viaţă la 12 iunie 2012. AGERPRES/ (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.