Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Activităţi preventive desfăşurate de poliţişti

În zilele de 01 şi 02 iulie a.c., activităţile preventive desfăşirate de poliţiştii argeşeni au continuat.

Astfel, în ziua de vineri, 01 iulie, poliţiştii din cadrul Biroului de Siguranţă Şcolară au desfăşurat activităţi cu specific preventiv şi educativ, în cadrul campaniei "Law iS COOL!", la Liceul tehnologic "DACIA" din Piteşti.

Activităţile au avut ca subiect de discuţie conştientizarea efectelor negative ale consumului de substanţe psihoactive, precum şi urmările legale ale traficului şi consumului de droguri.

Cu aceeaşi ocazie, au fost prezentate măsuri pentru a reduce riscul victimizării minorilor la plecarea în vacante sau în locuri aglomerate, şi au fost prezentate metode de gestionare a situaţiilor conflictuale în care pot fi implicaţi, în activităţi petrecute în timpul liber sau în incinta unităţilor de învăţământ

În zilele de 01 şi 02 iulie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii Argeş, împreună cu poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Argeş, au desfăşurat activităţi pentru prevenirea victimizării, a infracţiunilor contra patrimociului şi a consumului şi traficului de substanţe cu efect psihoactiv şi a alcoolului, cu participanţii la festivalul ,,FLOK IN" desfăşurat pe raza localităţii Budeasa.

Activităţile cu specificul prevenirii consumului de droguri au constat în discuţii, în principal cu tineri, având în vedere că aceştia sunt cei mai expuşi consumului şi traficului de substanţe cu efect psihoactiv.

Sub sloganul "DISTREAZA-TE RESPONSABIL! ALEGE VIAŢA!", poliţiştii au pus accent în cadrul discuţilor pe faptul că drogurile nu rezolvă probleme, ci creează probleme.

Aspectele transmise s-au concentrat în jurul următoarelor aspecte:

- substanţele psihoactive pot induce un fals sentiment de bună dispoziţie, ca apoi, după ce a trecut efectul lor, să lase consumatorii "secaţi" de energie şi de dorinţa de a mai face lucrurile care în trecut erau plăcute.

- afectează imaginea socială şi înfăţişarea, făcând persoanele care consumă să aibă un aspect neîngrijit. În acelaşi timp duc la irascibilitate crescută, rezultând certuri cu cei dragi şi respingerea de către rude şi prieteni.

- afectează atât pe termen scurt cât şi pe termen lung capacitatea de memorare şi creativitatea. În mod normal, când o persoană încearcă să-şi amintească ceva, memoria lucrează rapid şi accesează informaţii, dar drogurile "înceţoşează" amintirile, dezorganizând informaţiile.

- au efecte însemnate faţă de abilităţile emoţionale şi sociale care, de regulă, se dobândesc în adolescenţă. Consumul substanţelor psihoactive poate împiedica tinerii să atingă potenţialul intelectual, atât în privinţa dezvoltării biologice, cât şi a dezvoltării sociale, generând situaţii de abandon şcolar şi astfel ruinarea şanselor de reuşită profesională, în viitor.

Astfel de activităţi de informare şi conştientizare cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri vor continua şi în perioada următoare.

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 357 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 84.000 lei. Totodată au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 39 de permise de conducere şi au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condiţiile meteo şi la cele rutiere, în special în condiţii de carosabil umed sau de vizibilitate îngreunată.

Sancţionat contravenţional după ce a condus agresiv

În ziua de 02 iulie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 38 de ani, din Mărăcineni, care conducea un autoturism pe str. Calea Câmpulung din Piteşti, având direcţia de deplasare dinspre Mărăcineni spre Piteşti, iar în timpul deplasării a folosit repetat semnalele lumnoase pentru a determina în mod nejustificat conducătorul autoturismului din faţa acestuia să elibereze banda de circulaţie.

Ca urmare a abaterii, ce intră în categoria conduitei agresive în timpul conducerii autovehiculului, conducătorul auto în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, totodată fiind aplicată măsura complementară de reţinere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Conducea fără drept

În ziua de 01 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care conducea un autoturism pe str. Dumbravei din municipiul Piteşti, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită.

În ziua de 01 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au depistat un tânăr de 18 ani, din Domneşti, care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, fără a deţine permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită.

Avea valabilitatea numerelor provizorii expirată

În ziua de 01 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 45 de ani, din acelaşi municipiu, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii Schitu Goleşti, având valabilitatea numerelor autorizaţiei de circulaţie provizorie expirată din cursul anului 2021.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită

Conducea sub influenţa alcoolului

În ziua de 01 iulie a.c., în jurul orei 19:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota au fost sesizaţi cu privire la conduita agresivă a unui participant la trafic, împrejurare în care au depistat un bărbat de 42 de ani, din Rociu, care conducea sub influenţa alcoolului.

Având în vedere că în urma testătii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

În ziua de 01 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au depistat o femeie de 36 de ani, din Curtea de Argeş, care conducea un autoturism pe bld. Basarabilor de pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Având în vedere că în urma testătii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

În ziua de 02 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au depistat un bărbat de 47 de ani, din Poienarii de Muscel, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, şi în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Având în vedere că în urma testătii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 şi 336 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită.

Reţinut de poliţişti

În seara zilei de 02 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că la un bloc de locuinţe de pe raza aceluiaşi oraş, un bărbat a fost agresat şi ameninţat de un vecin.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în aceeaşi seară, un bărbat de 40 de ani, ce locuieşte în acelaşi bloc, ar fi pătruns fără acordul său în locuinţă, unde l-ar fi lovit şi ameninţat, totodată provocând distrugeri la mai multe obiecte de mobilier.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere.

Bărbatul în cauză a fost identificat şi condus la sediul poliţiei, iar după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în noaptea de 02 spre 03 iulie a.c., cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie dispuse măsuri preventive.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.