Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ca urmare a cererii mari de bilete pentru spectacolul ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI, a cărui premieră va avea loc joi, 30 iunie, Teatrul Naţional completează programul de spectacole al lunii iunie cu o reprezentaţie suplimentară programată miercuri, 29 iunie, de la ora 19, la Sala 2 TNTm.

Cele două reprezentaţii cu ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI vor închide stagiunea 2021-2022.

Îmblânzirea scorpiei, în traducerea, adaptarea şi regia artistică a lui Radu Iacoban şi scenografia lui Tudor Prodan, îi reuneşte în distribuţie, într-un spectacol exploziv, pe actorii Teatrului Naţional Flavia Giurgiu, Matei Chioariu, Ion Rizea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Claudia Ieremia, Andrei Chifu, Marin Lupanciuc, Darius Zet, Romeo Ioan şi Cristina Konig, cărora li se alătură foarte tinerii Tania Ionescu, Cristina Chiperi, Oana Ioviţa, Teodor Caus, Otniel Floruţ şi Vlad Vajdovici, masteranzi ai departamentului actorie al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul UVT.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete "Mărăşeşti", str. Mărăşeşti nr. 2, ţel. 0256 201 117, orar marţi - duminică, între orele 11-19 şi online, pe www.tntimisoara.com.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.