Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Serviciul universal poştal din anul 2019 poate fi compensat

În cadrul şedinţei Consiliului Consultativ desfăşurată astăzi online, ANCOM a adoptat decizia de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2019 de către CNPR cu suma de 9.640.585 lei. Din analiza realizată de Autoritate rezultă că furnizarea acestor servicii de către CNPR a reprezentat o sarcină injustă în 2019, fiind îndeplinite, cumulativ, cele două condiţii stabilite în legislaţie.

CNPR este desemnat ca furnizor de serviciu universal şi, în această calitate, are obligaţia de a furniza serviciile incluse în sfera serviciului universal pe tot teritoriul României, având dreptul de a solicita compensarea costurilor suplimentare înregistrate din această activitate.

Costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal

Costul net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal reprezintă diferenţa dintre costul net suportat de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al furnizorului în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea fără a avea obligaţiile de serviciu universal.

Conform legislaţiei în vigoare, costul net constituie o sarcină injustă pentru furnizorul de serviciu universal atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: nivelul rentabilităţii capitalului mediu angajat înregistrat din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor legale se află sub valoarea costului mediu ponderat al capitalului stabilit de ANCOM, iar valoarea costului net stabilit de Autoritate depăşeşte pragul de materialitate de 3% din valoarea veniturilor înregistrate de furnizorul desemnat de serviciu universal din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Autoritatea a analizat îndeplinirea acestor două criterii pentru a evalua caracterul de sarcină injustă a costului net înregistrat de CNPR din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2019.

Compensarea costului net

ANCOM a analizat în detaliu datele şi ipotezele utilizate de CNPR în procesul de întocmire a cererii de cost net, metodologia şi calculul efectiv al costului net, precum şi informaţiile suplimentare puse la dispoziţie de CNPR, iar acolo unde a fost necesar au fost efectuate ajustări asupra datelor şi a calculului efectiv al valorii costului net. Astfel, obligaţiile rezultate din calitatea de furnizor de serviciu universal au constituit o sarcină injustă pentru CNPR în anul 2019, valoarea costului net înregistrat de CNPR în anul 2019, inclusiv beneficiile intangibile, fiind de 18.372.178 lei. Suma maximă ce poate fi compensată este de 9.640.585 lei, reprezentând valoarea costului net ce ar putea fi compensat până la atingerea nivelului rezonabil al rentabilităţii capitalului mediu angajat înregistrat din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Finanţarea costului net

Mecanismul de compensare a costului net va fi stabilit prin hotărâre de Guvern, existând două posibilităţi de finanţare: din fonduri de la bugetul de stat, cu respectarea cadrului legal naţional şi european din domeniul ajutorului de stat sau prin partajarea costului net între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori, cu respectarea cadrului legal naţional şi european din domeniul ajutorului de stat.

Serviciul universal poştal

Accesul la serviciul universal poştal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a unor servicii poştale (serviciile incluse în sfera serviciului universal), la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurentei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitiva a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.