Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru Submăsura 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obţinerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Prin această submăsură fermierii pot obţine finanţare pentru investiţiile în exploataţiile agricole.
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se va desfăşura în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 - 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 760 milioane euro.

Solicitanţiii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole sunt fermierii a căror exploataţie se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.

Cuantumul sprijinului acordate porneşte de la 30% şi poate ajunge la maximum 90%, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Astfel, pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 - 250.000 euro SO (standard output) şi pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului porneşte de la 350 mii euro şi poate ajunge la 1 milion de euro pentru anumite tipuri de investiţii. Pentru aceste categorii de ferme şi pentru anumite tipuri de investiţii, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăşi 70%.

În cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 - 500.000 euro SO şi a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 - 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400 mii euro şi poate ajunge până la 1,5 milioane euro.

Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO şi pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcţie de investiţiile propuse a se realiza prin proiect.

În ceea ce priveşte beneficiarii cooperative, grupuri de producători şi organizaţii de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% şi va putea ajunge până la 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiţiei şi de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% şi se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiţii, dar rata sprijinului combinat nu poate depăşi 90%.

Investiţiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu şi de Agricutura ecologică, investiţiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale şi cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investiţiile colective.

Detalii privind tipurile de investiţii şi condiţiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiţii în exploataţii agricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea "Investiţii PNDR", pagina dedicată submăsurii 4.1. Cererile de finanţare se depun on-line, pe site-ul Agenţiei, la momentul lansării sesiunii.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.