Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şcoala online altfel: Scriitori şi jurnalişti vor fi profesori pentru copiii dintr-un centru social din Iaşi

Iaşi, 13 ianuarie. Asociaţia Industrii Creative din Iaşi lansează la sfârşitul săptămânii proiectul educaţional PRESENT, finanţat de Kaufland România, implementat în parteneriat cu DGASPC Iaşi şi Muzeul Naţional al Literaturii Romane Iaşi.

Modulul pilot are în centru tema comunicării şi va fi compus din 12 sesiuni de învăţare alternativă. Timp de trei luni, 64 de copii de la Centrul de Servicii Sociale "Bucium" se vor conecta cu jurnalişti, traducători şi scriitori cunoscuţi din România şi vor participa la ateliere online de informare responsabilă, scriere creativă, literatura contemporană, comunicare online, public speaking, comunicare interculturală.

Sâmbătă, 16 ianuarie 2020, va avea loc prima sesiune, invitaţii fiind Viorel Ilisoi şi Andrei Crăciun.

În completarea întâlnirilor online, biblioteca centrului va fi dotată cu 150 de cărţi de literatura română contemporană. Mai mult de atât, copiii vor primi şi 35 de tablete pentru a putea participa la sesiunile online şi la orele şcolare obligatorii.

Scopul proiectului este de a facilita accesul la activităţi educative diferite, nonformale, cu specialişti din domenii diverse. Primul modul oferă o perspectivă alternativă asupra formelor pe care comunicarea le poate lua, atât la nivel personal, cât şi la nivel profesional, prin instrumente precum literatura contemporană sau mijloacele de comunicare în masă. Parteneriatul între DGASPC Iaşi şi Asociaţia Industrii Creative a debutat în luna decembrie cu o iniţiativă care a adus micuţilor cadouri de Sărbători.

Proiectul PRESENT îşi doreşte să crească nivelul de conştientizare a educaţiei alternative şi nonformale pentru copiii care provin din medii defavorizate, în vederea egalităţii de şanse privind integrarea în societate. Acesta vine în completarea misiunii Asociaţiei Industrii Creative de a dezvolta proiecte culturale, educative şi sociale având că miza principală dezvoltarea comunităţii. În portofoliul asociaţiei se număra festivalurile Rocanotherworld, Classix şi campanii sociale ample de ajutorare a comunităţilor nevoiaşe din judeţul Iaşi.

Mai multe detalii despre proiect, desfăşurarea acestuia şi invitaţii ce vor susţine sesiunile următoare se afla pe pagina de Facebook şi contul de Instagram Asociaţia Industrii Creative. Scoala online altfel: Scriitori şi jurnalişti vor fi profesori pentru copiii dintr-un centru social din Iaşi

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.