Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lucrările la Cazinoul din Constanţa avansează. La exterior se lucrează atât la acoperiş cât şi la faţade unde se retencuiesc, se înlocuiesc ornamentele degradate şi se refac cele vechi care nu au probleme majore. La interior, echipele de specialişti lucrează încă la planşeele deteriorate unde sunt înlocuite grinzile metalice secundare corodate. Cele noi sunt identice ca dimensiuni şi împreună cu noul beton hidrotehnic ce va fi turnat, vor rezista la mediul salin si la cutremure de grad mare.

Prezent zilnic pe şantierul de la Cazino, arhitectul Radu Cornescu, reprezentant al Primăriei Municipiului Constanţa pentru a colabora cu proiectanţii şi constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare, ne-a explicat care sunt paşii urmaţi în acest moment în execuţia lucrărilor.

"Pe măsură ce a fost decopertat vechiul planşeu de beton din fosta sală a restaurantului Cazinoului, s-a constatat că majoritatea grinzilor secundare metalice erau corodate aşa că experţii au luat decizia să le înlocuiască. Cele noi vor fi identice ca dimensiuni ca celelalte însă mult mai performante, vopsite în 3 straturi cu o vopsea specială care să reziste la mediul salin, la coroziuni şi după aceea tot planşeul va fi armat, betonul hidrotehnic care fi turnat aici va fi de o marcă superioară (Clasa C 35-45 în termeni tehnici), un beton foarte dens care va rezista la cutremure de grad mare".

Ing. Gabi Puchiu - şef punct de lucru Cazino Constanţa: "După scoaterea grinzilor afectate se vor monta grinzile noi care vor respecta întocmai planul existent. Am început deja montajul acestora, le sudăm şi urmează să definitivăm această operaţiune".

Au loc lucrări importante şi la etaj, în sala de spectacole unde specialiştii recondiţionează fereastra scoică dinspre Acvariu după modelul celei în oglindă.

Arh. Radu Cornescu: "Fereastra scoică ce a fost decopertată este în stare foarte bună, trebuie doar puţin recondiţionată. În schimb, fereastra scoică dinspre acvariu a fost recondiţionată de-a lungul vremii de 4-5 ori. Vorbim despre o fereastră cu o deschidere foarte mare, expusă tot timpul la mediu exterior, mediul salin a acţionat coroziv asupra ei aşa că unele bucăţi au fost înlocuite sau sudate ori au fost înlocuite ferestrele sau puse alte nervuri aşa că ea a ajuns să fie diferită faţă de cea originara. Acum, având ca model cealaltă fereastră se poate face o analiză ca similitudine si refăcută întocmai. Toată această fereastră (dinspre Acvariu) a fost curăţată, sablată şi vopsită pentru a fi recondiţionată după modelul ferestrei în oglindă".

Şi la acoperişul Cazinoului se lucrează în ritm alert, iar în exterior se consolidează zidul de sprijin al promontoriului.

Arh. Radu Cornescu: "Tot acoperişul a fost recondiţionat, lemnăria a fost înlocuită total, structura este în regulă şi acum se realizează învelitoarea din tablă, mai întâi, zona de deasupra, "capişonul". Urmează să se pună învelitoare si pe partea acoperişului cu înclinaţie mare, dar aici se va pune tablă care imita solzii. Pe partea dinspre Comandamentul Marinei deja a fost montată şi acum se lucrează la partea dinspre mare. Pe partea exterioară a Cazinoului, zidul care înconjoară promontoriul trebuie consolidat. S-a săpat până la talpa fundaţiei vechiului zid, s-a armat, s-au pus grinzile de fundare pentru a se consolida toată această parte a promontoriului".

Aceste lucrări fac parte din prima etapă de execuţie ceea ce înseamnă decopertarea plafoanelor, pardoselilor, zidurilor şi stâlpilor, expertizarea şi înlăturarea tuturor elementelor care nu mai corespund normelor actuale.

Compartimentul comunicare şi relaţii mass media al Primăriei municipiului Constanţa

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.