Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În acest sfârşit de săptămână, la solicitarea Instituţiei Prefectului- Judeţul Buzău, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău au desfăşurat mai multe controale privind respectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, la terasele din municipiul Buzău. În acţiune au mai fost angrenate efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Poliţiei Locale.

- Obiectivele acţiunii au fost:

- Verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenţii economici, care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber;

- Asigurarea în aceste spaţii amenajate în aer liber a unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;

- Portul măştilor sanitare de protecţie în rândul personalului care deserveşte aceste locaţii;

- Informarea cetăţenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă şi necesitatea respectării acestora.

În cadrul acţiunii, au fost verificate 12 terase, echipele mixte de control au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale şi au fost acordate termene de remediere a deficienţelor constatate. Valoarea totală a amenzilor a fost de 38.600 de lei.

În timpul verificărilor au fost constatate mai multe nereguli precum:

- Nerespectarea distanţei specificate în legislaţie între mese/scaune;

- Nu au fost delimitate trasee de acces ale clienţilor spre grupurile sanitare;

- Neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie a locurilor de muncă, utilajelor din cauza lipsei substanţelor dezinfectante;

- Neîntocmirea corectă a registrului de evidenţă a rezervărilor clienţilor astfel încât să conţină date concrete pe baza cărora să poată fi efectuate anchete epidemiologice;

- Nerespectarea de către angajaţi a normelor referitoare la purtarea echipamentului de protecţie (mască, mănuşi);

- Neasigurarea produselor dezinfectante specifice pentru dezinfecţia mâinilor clienţilor la grupurile sanitare;

- La una dintre societăţile comerciale verificate, la ora controlului, în interiorul restaurantului era organizată o masă festivă şi 27 de copii dansau în horă.

"Siguranţa cetăţenilor este prioritară şi astfel de acţiuni vor avea loc permanent. Cerem buzoienilor să respecte măsurile de protecţie şi distanţarea socială pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur chiar şi atunci când ies să se relaxeze. De asemenea, solicităm agenţilor economici să protejeze sănătatea clienţilor, dar şi angajaţilor. Să pună în practică toate măsurile trasate de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor", a declarat prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian.

Cancelaria Prefectului

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.